Patrimoniul prinţului Charles, în atenţia unei comisii parlamentare britanice

0
435

O comisie parlamentară britanică va examina situaţia fiscală a patrimoniului prinţului Charles, primul în ordinea succesiunii la tronul regatului britanic. William Nye, principalul reprezentant legal al Prinţului Charles, a fost convocat la audieri de către Comisia parlamentară pentru Audit, relatează BBC News online. Membrii Comisiei sunt interesaţi de situaţia fiscală a patrimoniului prinţului Charles. Audierile sunt programate luni după-amiază. Comisia va încerca să afle de ce patrimoniul imobiliar al prinţului Charles – Ducatul de Cornwall – nu achită impozitul pe profit şi impozitul pe capital. Este a doua oară când activele prinţului Charles sunt verificate de Comisia parlamentară de Audit.