Pampeluna: Un spectacol grotesc

0
424

E greu de descris în cuvinte plăcerea participanţilor, cu consumul de adrenalină aferent, la cursa tradiţională de tauri, de la San Fermin, din Pampeluna – nordul Spaniei – încheiată, sâmbătă, cu 23 de răniţi, dintre care unul grav, primul la sărbătoarea din acest an. Incidentul s-a produs în momentul în care sutele de alergători, urmăriţi de tauri, s-au îngrămădit la intrarea în arenă, punctul de sosire al cursei, unde o poartă a fost închisă inexplicabil. Ambuteiajul uman, creat în timp ce unul dintre tauri s-a grăbit să treacă peste masa de alergători intrată în panică, s-a încheiat cum nu se putea mai prost: 23 de persoane au fost rănite şi spitalizate, între care şi un spaniol de 19 ani, originar din Vitoria, Ţara Bascilor, aflat în stare foarte gravă (traumatism toracic, cu sindrom de asfixiere), potrivit Departamentului de Urgenţă al Spitalului Navarra. Doi dintre răniţi, un american de 35 de ani şi un spaniol de 19 ani, au fost împunşi de tauri, iar alţi 21 de cursanţi, inclusiv un francez de 20 de ani din Bayonne, au fost răniţi în diferite grade. Periculosul traseu al cursei măsură 848,6 metri până la arena oraşului. Din anul 1911, 15 alergători şi-au găsit moartea, ultimul un spaniol, în 2009.