Ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, a dat, deja, pentru mulţi măsura harului său diplomatic, încât cu greu ar mai putea schimba impresia îndoielnică de ansamblu. Pe mandatul său de şef al diplomaţiei de la Bucureşti, după ce fusese ambasador la Paris, relaţiile celor două ţări au ajuns unde sunt. Încât orice comentariu este de prisos. „Cel mai bun lucru pe care îl poate obţine România în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen este sfârşitul anului 2012, varianta cea mai rea fiind aceea de a nu adera niciodată”, a lămurit lucrurile, pentru Mediafax, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul. Interviul lui Teodor Baconschi, de acum câteva zile, din „Adevărul”, rămâne elocvent în privinţa limitelor constitutive a abordărilor sale. Sigur că intelectualul Teodor Baconschi se consideră un rafinat, un fin degustător al subtilităţilor, fiindcă diplomaţia „lucrează cu simboluri, forme şi îşi dozează limbajul pentru a transmite un mesaj politic corect”. Solidaritatea de partid şi guvernamentală îl obligă să raporteze noi şi noi victorii. Şi ele nu se văd. Când e cazul, domnul Teodor Baconschi ştie să se prefacă atât de bine că nu înţelege încât chiar ai impresia că nu înţelege. Nu mai invocăm explicaţiile puerile în legătură cu precarele relaţii bilaterale dintre Bucureşti şi Moscova. Astfel de justificări provoacă zâmbetele de circumstanţă ale ambasadorului rus, Alexander Ciurilin. E bine, în opinia lui Teodor Baconschi, dispus să ia blamul european, în legătură cu Schengenul, drept un stimulator „vot de încredere”. Şi va fi şi mai bine. Numai că nu poţi face o doctrină din a fi abil fără discreţie, şi în afară, şi înăuntru. Deşi se revendică diplomat de carieră, Teodor Baconschi nu uită de munca de partid. Ştiind că, în acest teritoriu, contează „tracţiunea”, măsurabilă în voturi aduse în coşul general al partidului. Motiv pentru care, la Convenţia Naţională a PDL, şi-a luat un angajament realmente mobilizator: un milion de voturi în străinătate, nu 100.000, ca ultima oară. Drept pentru care ministrul de Externe urma să prezinte proiectul de lege. Numai că un raport – REPORT ON OUT-OF-COUNTY VOTING – adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice, la Veneţia, la 16 iunie 2011, şi de Comisia de la Veneţia, la 17-18 iunie 2011, deşi recomandă o abordare pozitivă în legătură cu votul din străinătate, exprimă îndoieli că, la acest moment, principiile ansamblului electoral european ar necesita introducerea unui asemenea drept, ca element în sistemul drepturilor fundamentale. Un comentariu mai larg pe această temă este postat pe blogul lui Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD. România este dată ca exemplu de ţară unde nu există, în prezent, cerinţa expresă a înregistrării înainte de vot. E greu de înţeles ce simt omologii europeni ai lui Teodor Baconschi în faţa preocupărilor asidue ale acestuia, de a colecta din străinătate un milion de voturi, la viitoarele alegeri parlamentare. Cu gândul la şmecheria de provincie. A umbla cu criterii de salon, cu exigenţe ideale, cu mofturi estetizante, cu criterii persuasive, când e vorba de voturi, înseamnă a cultiva un amatorism inadecvat şi perdant. Evoluţia întortocheată a lui Teodor Baconschi, deloc imun la bâlciul autohton, îl poziţionează exact pe făraş, în funcţia în care se află.
