„Dezafiliatul” Mititelu scoate la vânzare copiii crescuţi de CJ Dolj

0
331

Jucătorii crescuţi de centrul de copii şi juniori sunt valorificaţi de actualul patron al Ştiinţei

Mititelu a transformat Universitatea Craiova într-o jucărie proprie şi recunoaşte cu nonşalanţă că aceasta va rămâne a „copiilor, copiilor, copiilor” săi. Echipa pe care a mutat-o la Severin, pe care a retrogradat-o şi care se află în pragul dezafilierii beneficiază în continuare de suportul municipalităţii. Mititelu a investit câteva sute de mii de euro în modernizarea complexului, în schimb are restanţe enorme la chirie şi plata utilităţilor. Ca şi cum o persoană ar moderniza locuinţa pe care a închiriat-o şi ar pretinde în schimb să locuiască gratis acolo chiar dacă proprietarul nu-i mai prelungeşte contractul. Mititelu consideră însă deja stadionul drept propriul fief şi expulzează orice „intrus”, aşa cum s-a întâmplat recent cu circul Safari. „Noi stăm de 44 de ani aici” a invocat patronul Ştiinţei, tocmai cel care rupsese  echipa de pe „Ion Oblemenco” şi o mutase la Severin pentru interesul său. Mititelu se comportă de parcă o dată cu hârtia achiziţionată de la Dinel Staicu ar fi cumpărat şi stadionul aflat în proprietatea Primăriei. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu baza de cantonament din Lunca Jiului, aflată în proprietatea Direcţiei Judeţene pentru Tineret. Chiar dacă suporterii au renunţat să mai susţină echipa lui Mititelu şi nu se mai identifică deloc cu actuala stare de fapt de la Universitatea, golind „Ion Oblemenco” la meciuri şi organizând mitinguri de protest, municipalitatea îi acordă în continuare sprijin actualului patron.

La 7,5 milioane de euro sunt cotaţi jucătorii crescuţi pe banii CJ Dolj

Actualul patron beneficiază de sprijinul municipalităţii şi în privinţa lotului de jucători. După ce a sfidat Craiova ducând jucătorii crescuţi aici să joace pentru Severin, Mititelu găseşte totuşi înţelegere la autorităţile oraşului. Mititelu expune pe tarabă produsele Centrului de copii şi juniori pe care ar putea încasa milioane de euro. În această vară au fost ofertaţi nu mai puţin de 7 jucători în care municipalitatea a investit, iar după cotele acestora pe site-ul de specialitate transfermarkt.de aceştia ar putea valora în jur de 7,5 milioane de euro, bani virtuali în buzunarul lui Mititelu. Silviu Lung are şanse mici să rămână în Bănie după declaraţiile patronului, portarul convocat la echipa naţională având oferte din străinătate. Ovidiu Dănănae a primit dreptul de a negocia cu alte echipe, fiind foarte aproape de un transfer în Giuleşti. Mai nou, pentru achiziţionarea lui Marius Ologu s-a arătat interesată Universitatea Cluj, iar Gângioveanu are şi el promisunea lui Mititelu că va fi lăsat să se transfere la altă echipă. Dragoş Firţulescu a fost pus pe lista neagră alături de Olivian Surugiu după ce şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contracte, cei doi antrenându-se pe unde apucă. Firţulescu are şi el o cotă de o jumătate de milion de euro, însă Mititelu ar fi dispus să renunţe la el pentru mult mai puţin. Pentru rebelii Bărboianu şi Găman patronul Universităţii se luptă la Comisiile FRF, miza fiind cele 3 milioane de euro care pot fi încasate în cazul vânzării acestora. Mititelu a mai promovat în lotul echipei de seniori o altă „tranşă” de juniori proveniţi de la centrul de copii şi juniori al Consiliului Judeţean, gerenaţia 1993, care termină junioratul anul viitor, având în componenţă câţiva jucători promiţători şi de exploatat în viitor pentru Mititelu.

***

Jucătorii crescuţi din banii Consiliului Judeţean pe care Mititelu i-a scos la vânzare şi cota lor de piaţă pe site-ul transfermark.de:

Silviu Lung junior –1 milion de euro

Ovidiu Dănănae – 1,5 milioane de euro

Marius Ologu – 450.000 de euro

Valerică Găman  – 2,2 milioane de euro

Cosmin Gângioveanu – 900.000 de euro

Ştefan Bărboianu – 800.000 de euro

Dragoş Firţulescu – 500.000 de euro

Ceilalţi jucători produşi ce centrul de copii şi juniori aflaţi în lotul Universităţii: Nedelcovici, Buleică, Geo Mişu, Ciurea, Căle, Crăciun, Gogoşoiu, Roman, Lupu, Nicolae, I. Popesscu, Badea, Surugiu, Gugu.