Incredibile oportunităţi a avut în cariera de antrenor Gennaro Gattuso (47 de ani), deşi performanţele sale sunt inexistente. El este noul selecţioner al Italiei, deşi nimic nu-l recomandă pentru acest job, în afara carierei de jucător. Gattuso a antrenat echipe precum Napoli, Milan, Valencia, Marseille şi Hajduk Split, unicul rezultat notabil fiind câştigarea Cupei Italiei, cu Napoli, în 2020. În sezonul trecut, s-a clasat pe locul 3 în Croaţia cu Hajduk Split. Şi totuşi, Federaţia Italiană i-a acordat postul de selecţioner al Squadrei Azzurra, după demiterea lui Luciano Spalletti, cu un contract pe un an, şi va debuta în septembrie, contra Estoniei.
“Este un simbol al fotbalului italian, tricoul albastru este pentru el ca o a doua piele. Motivațiile sale, profesionalismul și experiența sa vor fi fundamentale pentru a face față cât mai bine viitoarelor angajamente ale echipei naționale” a declarat preşedintele Figc, Gabriele Gravina.