Scriitorul craiovean Ion Munteanu, patronul spiritual al Festivalului Internaţional „Alexandru Macedonski”, aflat anul acesta la a 5-a ediţie, prezenţă vie, de la o vreme, în peisajul culturii craiovene, la confluenţa dintre filozofie (deţine un doctorat în Blaga) şi literatură, uimeşte literalmente, prin vastitatea cunoştinţelor despre marele poet, originar fiind din aceleaşi părţi ale locului. Are rarul rafinament, dat de o natură generoasă şi lecturi solide, de a-şi purta cu modestie frumuseţea cugetului. Cei care au privilegiul să-l cunoască, mai de aproape, ori cu cât bagaj ar veni în preajmă-i, raportat la opera lui Macedonski, simt imediat nevoia să se aşeze în bancă şi să-l asculte. Impresia produsă de Ion Munteanu –nedivulgată- este că şi-a propus nu să eclipseze cartea lui Adrian Marino, principalul exeget recunoscut („Viaţa şi opera lui Alexandru Macedonski”) ci să reconstituie documentar şi cât mai complet posibil, „să o invoce în sens moral” printr-o interpretare biografică, în care are sprijinul avizat şi multilateral a numeroşi „peţitori de idei”. Ceea ce frapează la Ion Munteanu este pe lângă entuziasmul bine calibrat, o rigoare care incită şi irită, dar şi o sprinteneală din pornire. De fapt, Ion Munteanu a înţeles, mai bine decât alţii, o referire critică insolită a lui Marin Sorescu, aceea că originalitatea (n.r. Macedonski) constă în aceea că amestecă infernul, purgatoriul şi paradisul, într-un cocktail de pasiuni, idealuri, extaze, mizerii şi păcate, care fac din poezia sa o licoare, oricând tare, îmbătătoare, aproape străină” (Argumente pentru lirica lui Alexandru Macedonski – 1979). Poeţii români au fost în genere indiferenţi la ambalaj. Ce vrea de fapt să demonstreze Ion Munteanu? Bineînţeles, cu argumente pertinente. Nimic altceva, decât că „farmecul operei marelui poet nu s-a pierdut prin evaporare” şi „acesta a înălţat unul din cele mai însemnate monumente poetice ale limbii române” (apud Tudor Vianu). Macedonski confiscă „avant la lettre” potenţele virtuale ale liricii româneşti, din plin secol XX. Supune atenţiei noastre o cromatică extrem de vie, încât poezia poate stârni impresia transmisă de vizitarea unei expoziţii. O operă cu cât este mai perenă cu atât declanşează mai multe energii. Îţi trebuie însă răbdarea unui bijutier, care nu-i lipseşte lui Ion Munteanu, ca să simţi răscolirea energetică, dar şi alte nestemate din poezia lui Macedonski. Lumina nopţilor la Macedonski, chiar închinându-ne la „Luceafăr”, rămâne seducătoare. O abordare, aproape exhaustivă a acestei teme generoase, chiar incită.
Cele „12 Nopţi” arhicunoscute
De multe ori, citându-l pe Macedonski, te surprinzi gândindu-te la Eminescu. Îţi bănui atunci subconştientul de complicitate. Ion Munteanu consideră, ca fiind celebre cele 3 Nopţi: „Noapte de noiemvrie”, „Noapte de decemvrie” şi „Noapte de mai”. Despre „Noapte de noiemvrie”, Ion Pilat, citat, spunea că e un „poem naturalist, ca un roman al lui Zolla”, iar despre „Noapte de decemvrie” opina că „e una dintre cele 3-4 frumoase poeme din limba română, alături de Mioriţa, Luceafărul sau Călin şi poate Zburătorul lui Eliade”. La Ion Pilat (op. pp 235-236) găsim şi alte cuvinte elogioase. Se pot avansa şi alte opinii: Noapte de noiemvrie, de un realism fantastic, e de necitit seara, fiindcă Macedonski introduce coşmarul în poezie. Aventura „de după a omului” e descrisă –prefigurarea propriei morţi- cu mare forţă poetică. De la un tablou dur face trecerea la atmosfera vaporoasă, te izbeşte plăcut, ca o ploaie de primăvară. În volumul „Lumina nopţilor” lui Macedonski, cu o antologie şi o prefaţă de Ion Munteanu, sunt reluate interpretări recente, exprimate de invitaţi şi colaboratori ai Festivalului Internaţional „Alexandru Macedonski” începând din 2019, publicate în „Caietele macedonskiene” vol. 1-4.
O sferă tematică lărgită
Chiar dacă existau antecedente tematice şi în lirica autohtonă, în „Nopţile” lui Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova, Heliade Rădulescu şi chiar Vasile Alecsandri, opinează criticul literar Nicolae Oprea, în „Nocturnele lui Macedonski”, având ca motive predilecte singurătatea, dezamăgirea sentimentală, durerea sufletească, dezrădăcinarea ş.a.m.d., Macedonski lărgeşte sfera tematică, până la exaltarea plăcerii de a trăi, iubirea purificatoare, culpabilitatea societăţii, compătimirea cu victimele sistemului şi cu accente aparte, revolta poetului genial, aspiraţia lui spre ideal. Dacă unele „nopţi” (aprilie, septembrie, iunie) pot fi considerate, cum spunea G. Călinescu, în a sa „Istoria literaturii române”, „imitaţii prea servile după Musset”, observaţia îşi pierde valabilitatea, chiar în „Noapte de mai” prin emblematicile versuri „Veniţi, privighetoarea cântă şi liliacul e înflorit / Cântaţi: nimic din ce e nobil, suav şi dulce, n-a murit”. Sunt imagini de o puternică expresivitate picturală. Dintr-un tablou de măiestrie barocă, opina Dumitru Chioaru, critic şi istoric literar din Sibiu, finalul „Nopţii de mai” devine de-a dreptul magnific, ca un concert de orgă, poetul surprinzând extazul muzical al elementelor, vibrând la unison, în sens ascensional”. Mai presus de toate Macedonski exaltă capacitatea de transcendere a cântului poetic, definit ca regim ideal de existenţă, poetul fiind de-a dreptul obsedat de abolirea realităţii dure, prin elevaţie şi spiritualizare totală, fie şi efemeră.
În volumul enunţat, Ion Munteanu a reunit interpretările scriitorilor, criticilor literari şi istorici invitaţi la Festivalul Internaţional, ce se desfăşoară anual la Craiova, în organizarea Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, a Casei de Cultură „Traian Demetrescu” şi Asociaţia Culturală „Alexandru Macedonski”. O observaţie absolut necesară. Exegeţi redutabili s-au oprit de-a lungul timpului doar la cele „12 Nopţi” cunoscute. Cercetarea distinţilor exegeţi invitaţi a concluzionat argumentat, că în opera macedonskiană mai sunt alte 13 Nopţi, din care unele publicate doar în reviste, altele apărute postum: Noaptea, Noaptea albă, Noaptea neagră, Noaptea veneţiană, Nopţile îngrozitoare, O noapte pe Dunăre, Astă noapte, În noapte, Ecourile nopţii, După miezul nopţii, Natura unei nopţi, Rondelul nopţii agitate, O noapte veneţiană (variantă). Cu o tematică socială, anti-monarhică, erotică ş.a.m.d. extrem de diversă. Macedonski n-are un sistem filozofic şi nici nu-i trebuie. Deşi pare ispitit în opera sa de abordări, care nu fac decât să sporească misterul. Nu pretindem că vom lămuri noi acum lucrurile. Un creator mare fiind mereu o enigmă neexplicată. Privim lucrurile aşa cum sunt. Macedonski este un vrăjitor, lirismul său are o factură magică. Poezia există câtă vreme crezi în ea. Când n-a mai putut crede în această „fata morgana” plutitoare a încercat altceva, panseurile lui despre politica alianţelor, respirând un aer vodevilesc.