Vine Poliţia şi ajungi la … arest

0
551

Ieri, 14 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti au reţinut, pentru 24 de ore, doi tineri de 20 şi 26 de ani, din Craiova, bănuiţi de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Acţiunea a fost bine coordonată, fiind vorba de şapte percheziţii efectuate, şi cu sprijinul “mascaţilor”.

Este vorba despre un istoric, dacă se poate spune aşa. Astfel, la data de 5 mai a.c., poliţiştii secţiei au fost sesizaţi de reprezentanţii unui spital de primiri urgenţe din Craiova (SCJU – n.r.), cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un adolescent de 16 ani, care a declarat că ar fi fost agresat fizic. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. “În dimineaţa zilei de ieri, 14 iunie, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti au efectuat şapte percheziţii domiciliare, la imobile din Craiova şi comuna Şimnicu de Sus, pentru documentarea activităţii în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor,  spray-uri lacrimogene, un baston telescopic, 10 cartușe Co2, 4 pliculețe de plastic ce conţin bile din cauciuc, o bâtă baseball, 3 stick-uri, laptop-uri, un telefon, o tabletă, dispozitive de înregistrare foto-video, un briceag cu lungimea de 38 cm, un recipient metalic de tip spray, un baston de cauciuc cu lungimea de 51 cm, două bâte din lemn cu lungimea de 90 cm”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

“Merge” şi cu pistoale

Cercetarea nu a fost oprită, astfel că  poliţiştii au descoperit, la un imobil din Craiova, un pistol neletal şi trei cartușe, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al numitiilor. Arma a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. Totodată, poliţiştii au pus în executare două mandate de aducere, doi tineri, bănuiţi de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, fiind conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit că tinerii, la data de 5 mai a.c., în timp ce se aflau în parcarea unui restaurant din comuna Şimnicu de Şus, ar fi agresat fizic un adolescent de 16 ani, din Craiova. “În urma probatoriului administrat, tinerii au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj. Astăzi, cei în cauză vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. La acţiunea desfăşurată au participat şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, jandarmi din cadrul IJJ Dolj şi GJMb Craiova şi elevi ai Școlii de Agenți de poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina. Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiri Române”, mai precizează reprezentanţii IPJ Dolj.