Premiere în duminica părinţilor şi copiilor şi de Ziua Învăţătorului

0
515

Premiere în duminica părinților și copiilor și de Ziua Învățătorului. DUMINICA BUCURIEI și premiere în Sâmbăta dinaintea Praznicului Rusaliilor au avut loc la Şcoala Gimnazială Ţuglui. Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea” 2022 din cadrul Programului Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor, ediția a XV-a, a ajuns la final.

Emoție, bucurie, lacrimi, amintiri de neuitat: aceste sentimente aveau să încălzească inimile tuturor participanților din cadrul proiectului ȘI EU MĂ ROG în zilele de 5 iunie, respectiv 11 iunie 2022. Și cum orice poveste frumoasă are un final minunat, așa avea să se întâmple cu ineditul nostru proiect… Drept pentru care, am mai pregătit o surpriză copilașilor noștri extraordinari prin organizarea unui eveniment chiar în biserica parohiei Romanești, într-un cadru festiv, aureolat prin prezența partenerilor și colaboratorilor din proiect și însuflețit de inimile tinerilor Școlii Gimnaziale Țuglui”, a precizat arhidiacon prof. dr. Angel Cristian Stăiculescu, coordonatorul grupului catehetic ŞI EU MĂ ROG! În ziua de 05.06.2022, ora 900 , elevii fiind însoțiți de către domnul profesor Ghindeanu Robert, au plecat cu autocarul din fața Școlii Gimnaziale Țuglui. În această duminică, numită Duminica părinților și a copiilor, de ziua învățătorului, elevii au participat cu bucurie la slujba Sfintei Liturghii în intervalul 930-1100, slujbă oficiată de un ales sobor de preoți și diaconi. La sfârșitul Liturghiei, elevilor aflați în clasele terminale, precum și tuturor elevilor prezenți li s-au citit rugăciuni pentru ajutor la examene și pentru luminarea minții, rugăciuni ce au fost prezente în centrul proiectului catehetic ȘI EU MĂ ROG, pe toată durata desfășurării acestuia. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către P.C. Pr. Grigore Vulcănescu, Protopop și Consilier Cultural al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei. În intervalul 1100-1200 a avut loc festivitatea de premiere a elevilor Școlii Gimnaziale Țuglui(etapa pe protopopiat, etapa pe eparhie și etapa națională) și premierea partenerilor și colaboratorilor proiectului ȘI EU MĂ ROG din cadrul Concursului Național Catehetic. Elevilor le-au fost înmânate diplomele pentru grupul catehetic, dar și diplomele individuale, unde au obținut locul I la toate etapele desfășurate în cadrul acestui concurs național de mare anvergură. Totdodată, ca o minimă recompensă pentru întreg efortul depus, toți elevii(un număr de peste 60 de elevi) au primit în dar din partea coordonatorilor de proiect, cu sprijinul și susținerea partenerilor de proiect, daruri de suflet: cărți, icoane, un premiu în bani, dulciuri, precum și o mapă și un DVD cu toate activitățile desfășurate în cadrul proiectului ȘI EU MĂ ROG. În semn de apreciere și de profundă recunoștință, tuturor colaboratorilor și partenerilor de proiect le-au fost înmânate diplome de EXCELENȚĂ pentru sprijin în educație, precum și mapa și DVD-ul proiectului. În intervalul 1200–1230, toți elevii și toți cei prezenți au prânzit împreună, împărtășindu-se gânduri, emoții, idei pentru noi proiecte, care cu siguranță vor fi puse în derulare. În intervalul 1300–1500, elevii, însoțiți de coordonatorii proiectului și de către colegii profesori ai școlii, au vizionat împreună filmul Top Gun: Maverick la INSPIRE CINEMA – Craiova.

Povestea frumoasă a continuat

POVESTEA avea să continue, pentru că în data de 11 iunie 2022, reprezentanții grupului nostru catehetic au fost invitați la Congresul Tinerilor Creștini Ortodocși din Oltenia, Ediția a XVI- a, organizat la Turburea din județul Gorj. Astfel, trei elevi reprezentanți ai grupului catehetic ȘI EU MĂ ROG, împreună cu preotul și profesorul coordonatori, au participat la acest congres al tinerilor. După ce s-a ajuns în Parohia Poiana în jurul orei 900 dimineața, s-a participat la Sfânta Liturghie până la ora 1100. Imediat după terminarea slujbei a urmat procesiunea solemnă de la Sfânta Biserică la locul de punere a pietrei de temelie la noua Mînăstire ”Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ioan Evanghelistul”.  Într-un cadru feeric, au fost deschise activitățile cu tinerii prin rostirea cuvântului de învățătură din partea I.P.S. Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. De asemenea, au fost rostite mesaje din partea oficialităților locale și județene. După deschiderea oficială a lucrărilor, s-a servit masa de prânz în cortul amenajat în vecinătatea Castelului Roșianu și a fost prezentat un moment artistic de către grupul folcloric ”Hora Moțățeiului”. A urmat apoi premierea grupurilor parohiale de tineri din Mitropolia Olteniei care s-au făcut remarcate prin desfățurarea de proiecte și activități culturale, educative sau sociale, precum și premierea participanților la olimpiadele naționale. Gupul nostru catehetic ȘI EU MĂ ROG, coordonat de către P.C. Pr. dr. Sabin-Florin Mihail și Arhidiacon prof. dr. Angel-Cristian Stăiculescu, a primit DIPLOMA RUGĂCIUNE ȘI COMUNIUNE ÎN VIAȚA TINERILOR, proiectul nostru fiind evidențiat în cadrul acestei festivități de premiere ca unul de excepție la nivel de PATRIARHIE. Coordonatorul grupului catehetic ȘI EU MĂ ROG, Arhidiacon prof. dr. Angel-Cristian Stăiculescu a fost ales, desemnat și premiat de către Mitropolia Olteniei și I.S.J. Dolj ca profesorul cu rezultate deosebite în proiecte destinate tinerilor județul Dolj în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în cadrul proiectelor catehetice destinate tinerilor în anul școlar 2021-2022. Congresul Tinerilor Creștini Ortodocși din Oltenia a continuat cu:

  • Conferința Rugăciune și comuniune în viața tinerilor și reflecții asupra unui text din Sfânta Scriptură;
  • Workshopul Importanța rugăciunii și comuniunii în viața tinerilor;
  • Prezentarea concluziilor și evaluarea evenimentului.