De la începutul războiului neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei, peste 7 milioane de persoane au părăsit Ucraina și au ajuns în UE

0
383

Până în prezent, doar un număr relativ mic de persoane de vârstă activă au intrat pe piața muncii din UE, deși se preconizează că numărul persoanelor care doresc să facă acest lucru va crește.

Asigurarea unei integrări rapide și eficace pe piața muncii este importantă atât pentru comunitățile-gazdă, cât și pentru persoanele care fug din calea războiului, astfel încât acestea să-și refacă viața, să-și dezvolte în continuare competențele și, în cele din urmă, să sprijine reconstrucția Ucrainei.

Înțelegerea și recunoașterea competențelor și a calificărilor formale pe care le dețin aceste persoane sunt esențiale pentru a facilita intrarea lor pe piața muncii și pentru a asigura obținerea unui loc de muncă corespunzător competențelor lor. În plus, îmbunătățirea competențelor existente și dobândirea unora noi sunt esențiale pentru participarea cu succes pe piața muncii și în societate.

  • Orientările publicate astăzi: prezintă măsuri care pot fi întreprinse de statele membre pe baza lecțiilor învățate și a celor mai bune practici colectate până în prezent, precum și pe baza măsurilor anterioare la nivelul UE
    1. pentru a integra pe piața muncii persoanele care sosesc din Ucraina și
    2. pentru a le sprijini accesul la educație și formare profesională (EFP) și la învățarea în rândul adulților.
  • prezintă mai multe exemple concrete de proiecte finanțate de UE care pot servi drept sursă de inspirație pentru inițiativele statelor membre în acest domeniu și asigură faptul că statele membre utilizează în mod optim sprijinul disponibil la nivelul UE.

Orientările se referă atât la persoanele eligibile pentru protecție temporară în temeiul Directivei privind protecția temporară, cât și la cele eligibile pentru o protecție adecvată în temeiul legislației naționale.

https://romania.representation.ec.europa.eu/news/comisia-prezinta-orientari-pentru-ajuta-persoanele-care-fug-din-calea-razboiului-sa-aiba-acces-la-2022-06-14_ro