Prof. univ. dr. Turculeanu Adriana, directorul Centrului Regional de Tranfuzii Craiova : “Nu vorbim de o criză de sânge, ci de o nevoie permanentă de sânge”

0
621

   În fiecare an la data de 14 iunie lumea întreagă celebrează Ziua Mondială a Donatorului de Sange. Această zi a fost marcată de către CRTS Craiova prin organizarea unei manifestații publice legată de promovarea donării de sânge prin amplasarea centrului mobil de donare de sânge în Piata Mihai Viteazul din Craiova în zilele de 14 și 15 iunie 2021, urmată de acțiunea de donare de sânge.

“Este un moment deosebit.Este ziua în care se impune a aduce mulțumiri persoanelor care au donat sânge o dată în viață sau de mai multe ori, voluntar, fără a ști pe cine ajută. Este ziua în care aducem mulțumiri și familiilor pacienților aflați în situația de a primi sânge obligatoriu pentru a supraviețui, care au înțeles nevoia de sânge a celor aflați în suferință și care au convins și mobilizat pe cei din jurul lor a dona sânge”, a explicat semnificația acestei zile, Director CRTS Craiova
prof. univ. dr. Turculeanu Adriana.

În legătură cu numărul donatorilor, pandemia a avut un efect negativ, dar în ultima perioadă, totuși, numărul donatorilor a mai crescut. “Donarea de sânge s-a mai îmbunătățit puțin în ultima perioadă. Aceasta este deja cea de-a doua săptămână în care organizăm acțiuni mobile. Am avut deja două acțiuni mobile : una la Poiana Mare, gazda fiind părințele de la Biserica din Poiana Mare, iar cea de-a doua acțiune mobile a fost la Jandarmi. Și au fost momente foarte bune, numărul donatorilor fiind destul de mare. În acest moment, nu vorbim de o criză de sânge, ci de o nevoie permanentă de sânge și asta ar trebui să înțelegem că donarea de sânge nu se face o singură dată și cam atât. Ar fi indicat să vorbim de o acțiune periodică. Dacă la trei luni vin cei care sunt sănătoși și donează sânge, ar fi un lucru extraordinar pentru că tot timpul există oameni care au nevoie de sânge. Totodată, donarea de sânge are un dublu beneficiu și pentru cel în suferință și pentru cel care donează. Sângele acesta conține foarte multe elemente figurate, noi le spunem  celule roșii care nu se regenerează, ele trăiesc în sânge un anumit număr de zile. Din acest motiv se donează la trei luni de zile. După trei luni aceste celule nu mai sunt apte pentru aș îndeplini funcția…”, a explicat prof.univ.dr Adriana Turculeanu.

CASETĂ :

  • Prima transfuzie de sânge la om a fost efectuată cu sânge de oaie, în anul 1667, de catre Jean Baptiste Denis, medicul lui Ludovic al XIV-lea, dar efectul ei a fost de-a dreptul catastrofal pentru bolnav. Totuși, din această primă încercare, medicina a avut de profitat, ajungându-se la observația fundamentală ca omul nu poate primi sânge decât de la un seamăn al său.
  • De atunci și până la începutul secolului XX s-au efectuat numeroase transfuzii de sânge, de la omul sănătos la omul bolnav, dar cele mai multe s-au soldat cu rezultate nefavorabile.
  • Insuccesele au fost explicate de-abia în anul 1900, când medicul austriac Karl Landsteiner a descoperit 3 din cele 4 grupe sanguine din sistemul AOB, iar după un an, și pe cea de-a patra-grupa AB.
  • După această dată, ținându-se cont de compatibilitatea grupelor, numărul accidentelor post-transfuzionale s-a redus considerabil, dar nu total.
  • Abia dupa 1939, cand Levine a descoperit factorul Rh, transfuzia de sânge a devenit o măsură terapeutică fundamentată științific și de mare eficacitate.

Așadar, donați sange! Donând sânge puteți salva vieți!