Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc astăzi în şedinţă comună şi printre punctele înscrise pe ordinea de zi se află rapoartele Avocatului Popotului, CNA şi CSAT. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat după şedinţa coaliţiei guvernamentale că rapoartele Avocatului Poporului şi CNA vor fi respinse. Pe 25 mai a.c. comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins rapoartele privind activitatea Avocatului Poporului pe anul 2020 şi CNA pe aceeaşi perioadă. Funcţia ocupată de Renate Weber este dorită de UDMR dar şi de PNL şi cele două formaţiuni politice încă nu au căzut de acord. Propunerile UDMR pentru funcţia de Avocat al Poporului sunt Peter Eckstein Kovacs şi Gyula Fabian, iar propunerea liberalilor este Flavius Antoniu Baias.