Deputaţii au decis astăzi, cu 137 de voturi pentru şi trei abţineri, să elimine de pe ordinea de zi a şedinţei de plen proiectul de hotărâre pentru alegerea unui alt preşedinte al Camerei. “Vă solicit eliminarea de pe ordinea de zi a punctului 55/2016 întrucât este incomplet şi nu s-a făcut nici nominalizare şi propunere din partea grupului PSD. Este vorba de proiectul de hotărâre pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor”, a spus liderul grupului social-democraţilor de la Camera Deputaţilor, Florin Pâslaru, potrivit Agerpres. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis luni să pună pe ordinea de zi a plenului de miercuri proiectul de hotărâre privind alegerea unui nou preşedinte al forului după revocarea din această funcţie a lui Valeriu Zgonea. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, ieri, că a propus Comitetului Executiv Naţional al partidului să nu facă nicio nominalizare pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar până la finalul mandatului actualului Parlament să se meargă pe interimat.