Deja forfotă în „patria” lubeniţelor

Câteva zile doar, hai o săptămână, de aşteptare, se încumetă să spună Nicu Drăgoi, primarul Dăbuleniului, şi gata, începe cea mai aşteptată şi febrilă activitate a localnicilor: culesul şi valorificarea pepenilor verzi, a lubeniţelor, cultivate în spaţii protejate. Sunt circa 1.200 ha ocupate doar cu aşa ceva, vremea a fost de partea producătorilor, până acum, ferindu-i de intemperii, dar totul e deocamdată doar trudă şi aşteptare. S-a optat, cum spunea Aurelia Diaconu, un doctor-inginer de cercetare veritabilă, şi în acest domeniu, atât pentru soiuri timpurii (Lady, Sorento, Romanţa, Crizby, Top Gun), cu miez fraged, dulce şi aromat, roşu precum macul sau galben precum puful de pui, dar şi pentru soiuri tardive şi productive, „creaţia” Staţiunii de cercetare-dezvoltare Dăbuleni (Dulce de Dăbuleni şi Oltenia). Cât vezi cu ochii, pe toată întinderea fără margini, doar miraculoasa plantă, cu lujerul ei şerpuitor – pepene verde sau galben – aptă să alunge prin rodul ei orice supărare pe lume şi pe viaţă. Se vorbeşte în fiecare an despre lubeniţa de Dăbuleni, ajunsă de acum competitivă, dacă nu cumva cu un renume consacrat prin toate marile pieţe din ţară, dar şi în magazine de profil, dar se spun puţine vorbe despre truda localnicilor, care începe în buza primăverii şi nu încetează o clipă până la spargerea bostănăriilor. Migală şi competenţă, pasiune şi credinţă, năzuinţă şi îngrijorare, aşteptare febrilă, pe toată durata vegetaţiei, până la maturizarea rodului. Când n-a plouat, plantele firave au fost ajutate cu apa din puţurile forate în câmp, când au venit ploile s-a instalat şi spaima bolilor foliare, când a fost caniculă s-a vegheat la aerisirea tunelelor acoperite cu folie şi tot aşa, dintr-un oftat în altul, încât banul ce va fi încasat să aibă pe el o sudoare aparte. Una a muncii fără preget. Fiindcă ei, „bostănarii” din Dăbuleni, nişte ahtiaţi ai lucrului bine făcut, au deprins de mult nu tainele ascunse ale reuşitei, cât şi-au însuşit un brand: lubeniţa de Dăbuleni. Înainte de toate, ecologică. Apoi fragedă şi dulce, furnizoare de arome inefabile. Tiruri din toată ţara, ca şi în verile trecute, vor veni la Dăbuleni spre a pleca încărcate de această bogăţie a pământului. Anul trecut, în multe locuri de desfacere, din ţară, au fost depistaţi intermediari care valorificau lubeniţe produse în diverse locuri, sub perversa etichetă „made in Dăbuleni”. Sigur acum că „dăbulenarii”, cum le-a zis cin’ le-a zis, nu sunt singuri pe pieţele ţării, au concurenţă, uneori consistentă, şi din partea altora, dar şi a vecinilor din Călăraşi, de pildă, din Bechet, Amărăşti şi Ostroveni, spre care privesc cu coada ochiului. Dar dacă vremea îi ajută în continuare, şi pe unii şi pe alţii, anul agricol poate rămâne de poveste, aducând şi veniturile aşteptate. Fiindcă pentru asta se zbat oamenii până nu mai ştiu de ei.