Victorie chinuită, dar victorie!

0
324

DANEMARCA – PORTUGALIA 2-3 (1-2)

Au marcat: Bendtner 41, 80 / Pepe 24, Postiga 36, Varela 87

Stadion: „Arena Lvov” – Lvov, spectatori: 31.840

Danemarca: Andersen – Jacobsen, Kjaer, Agger, S. Poulsen – Kvist, Zimling (J. Poulsen 16) – Rommedahl (Mikkelsen 60), Eriksen, Krohn-Dehli (Schone 90) – Bendtner.

Selecţioner: Morten Olsen.

Portugalia: Rui Patricio – J. Pereira, B. Alves, Pepe, Coentrao – Meireles (Varela 84), Veloso, Moutinho – Nani (Rolando 89), Postiga (N. Oliveira 64), Ronaldo.

Selecţioner: Paulo Bento.

Arbitri: Craig Thomson – Alasdair Ross, Derek Rose (toţi din Scoţia).

Cartonaşe galbene: J. Poulsen 56, Jacobsen 81 / Meireles 29, Ronaldo 90+2.

Omul meciului: Pepe.

Învinsă la debut de Germania, Portugalia a reintrat în cărţile calificării pentru sferturile de finală, trecând, miercuri, în primul meci al fazei secunde din grupa B, de Danemarca. Victoria s-a conturat însă cu mari emoţii, lusitanii văzându-se nevoiţi să revină după ce au condus cu 2-0.

Paradoxal, deşi elevii lui Paulo Bento aveau nevoie ca de aer de-o victorie, în meci au intrat mai bine nordicii, aceştia vrând parcă să demonstreze că victoria cu Olanda n-a fost decât o bombă artizanală.

Prin urmare, ei au instalat iute reţeaua de pase calme şi limpezi, mai mult, chiar în jumătatea adversă, obţinând 4 cornere în primele 7 minute.

Cele dintâi oportunităţi ale portughezilor l-au avut la rampă pe Ronaldo, dar starul lui Real Madrid, ca şi în meciul cu Germania, a părut la ani lumină de evoluţiile excelente din sezonul recent încheiat. Mai întâi el a tras din prima, la 5 metri de poartă, pentru ca apoi, o lovitură liberă, aproape de corner, s-o ridice la alţi 5 metri “peste”! Şi cînd toţi se încruntau la Ronaldo, a înscris colegul său “galactic”, Pepe: corner Moutinho, “cap” simplu al stoperului la colţul scurt (24). Jocul s-a încis şi până la pauză s-a mai marcat de două ori. “Torpilă” de 2-0 Postiga (36), din pasa lui Nani, “cap” de 2-1 Bendtner (41), din centrarea eroului din meciul cu Olanda, Krohn-Dehli.

După reluare, tot Ronaldo (50) a deschis “balul”, însă, lansat perfect pe un culoar, a şutat previzibil. De partea cealaltă, închizătorul Kwist (62) şi-a încercat norocul de la 30 de metri, dar balonul n-a prins cadrul porţii. Acelaşi deznodământ şi la şutul lui Bendtner (72), care a trecut la o palmă de bară. Vârful englezilor de la Sunderland s-a revanşat însă 8 minute mai târziu, când l-a învins pe Rui Patricio tot cu capul, după ce în prealabil goalkeeper-ul respinsese mingea în bară. Nu înainte ca Ronaldo să-şi mai bată încă o dată joc de-o ocazie cât roata carului (78): şut la 2 metri de poartă din postura de singur cu portarul.

Au urmat 7 minute de ofensivă totală pentru lusitani, răsplătiţi de inspiraţia lui Paolo Bento. A punctat rezerva Varela (foto), şut superb din careu. 3-2 pentru Portugalia, şi până şi Olanda are şanse de calificare, deşi n-a acumulat vreun punct până acum. Batavii ar avea nevoie de-o victorie la două goluri cu Portugalia, coroborată cu un eşec al danezilor contra nemţilor. Încă un aspect interesant privind accederea în “sferturi” este că până şi liderul Germania poate pleca acasă. Dacă se înclină în faţa danezilor, fie doar şi cu 0-1 sau 1-2, iar Portugalia trece de Olanda.

Postiga, în istorie

Atacantul Helder Postiga a devenit cel de-al şaselea jucător care marchează în trei turnee finale diferite. El punctase şi la ediţiile din 2004 (2-2 cu Anglia) şi 2008 (2-3 cu Germania). Pe lista selectă se mai află Henry, Smicer, Klinsmann şi Ibrahimovici, ultimul ajungînd la această cifră graţie golului din meciul cu Ucraina. Postiga a reuşit să marcheze golul cu numărul 20 pentru Portugalia.