Pledoarie pentru Limba franceză, la Universitatea din Craiova

0
391

Universitatea din Craiova organizează astăzi, începând cu ora 10.00, în Sala Albastră, conferinţa „ReParl-Eco”, prin care, împreună cu principalii investitori din zona Olteniei, promovează avantajele studierii limbii  franceze.

Ca rezultat al unui parteneriat între mediul de afaceri şi cel universitar şi având sprijin deplin din partea Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), „RePartI-Eco” este un proiect ce vizează inserţia profesională a absolvenţilor francofoni în Europa Centrală şi Orientală.

Reprezentanţi ai CallPoint New Europe, Hipermarket Auchan, Popeci Utilaj Greu Craiova, Franco-jobs.com (site de recrutare), precum şi membri ai Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională (C.C.O.P.) al Universităţii din Craiova vor fi prezenţi în cadrul conferinţelor „RePartI-Eco” şi vor miza pe promovarea cursurilor universitare de limba franceză în vederea unei mai bune inserţii a studenţilor pe piaţa muncii.

Proiectul este deschis astăzi prin cuvântările susţinute de către prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, prorector Relaţii Internaţionale, prof. univ. dr. ing. Dumitru Topan, preşedinte al Conferinţei Rectorilor Universităţilor membre AUF (CONFRECO) şi prof. univ. dr. ing. Daniela Roşca, responsabilul proiectului „RePartI-Eco”. Şi-a anunţat participarea şi Guillaume Dujardin, lectorul francez de la universitatea craioveană şi reprezentanţii companiilor partenere. Din sală nu lipsesc nici studenţii care au beneficiat de burse ERASMUS în Franţa în anul 2012, dar şi cei care au fost de la Université de Bourgogne, IUT le Creusot care au făcut un stagiu la Universitatea din Craiova, care vor face mărturii despre avantajele studierii şi cunoaşterii limbii franeceze.