Mişcarea „indignaţilor” din Spania a înfiinţat o bancă alimentară, pe o stradă din cartierul Usera, în sudul oraşului Madrid, de unde imigranţii şi spaniolii afectaţi de sărăcie se aprovizionează cu cartofi, morcovi şi fructe. „De aici mă aprovizionez cu fructe şi legume. Este un ajutor enorm”, mărturiseşe Jhenny, o imigrantă de origine ecuadoriană în vârstă de 35 de ani, aşezată pe un scaun în mijlocul sacilor de plastic plini cu provizii. Nu este o organizaţie de caritate, nici a Bisericii Catolice, cea care distribuie alimente, ci una a militanţilor „indignaţi”, cei care, în primăvara lui 2011, au ocupat pieţele publice pentru a denunţa consecinţele crizei economice, iar acum, mult mai discreţi, s-au lansat în această acţiune socială pe tot teritoriul Spaniei. „Încercăm să creem o economie mai durabilă şi mai dreaptă”, explică Diego Gutierrez, un militant care urcă un sac cu cartofi într-o camionetă, donaţie de la un magazin aparţinând unui cuplu de români.
Optzeci şi două de familii s-au înscris la banca alimentară din Usera, care funcţionează fără nici un ajutor extern. În fiecare vineri, între 20 şi 25 de persoane vin aici să ia alimente, printre care si Jhenny, menajeră cu jumătate de normă, al cărei soţ nu are de lucru de un an. Ea economiseşte astfel circa 60 de euro pe lună. „De banii aceştia pot cumpăra haine şi încălţăminte pentru cei doi copii ai mei”, declară ea. De cealaltă parte, comercianţi din cartier, care au ei înşişi probleme, donează alimente. Raul Barbero, în vârstă de 41 de ani, proprietar al unui magazin de fructe, îşi aminteşte că, „timp de doi ani, nu a avut nimic de mâncare. Dacă fiecare ar da câte puţin, se adună mult”. El a donat caise, cireşe şi alte fructe voluntarilor care se ocupă de colectare.
O dată pe lună „indignaţii” din Usera organizează o bursă de schimburi, unde se pot schimba haine pentru jucării, cărţi sau mobilă. Dar unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale lor este o cooperativă care oferă servicii sanitare sau de zugrăvire, folosind şomeri, care are în total 230 de salariţi, organizaţi în trei echipe la Madrid. Cooperativa va începe, de asemenea, să producă săpun şi bere, cu scopul de a înfiinţa sucursale în toată Spania.
În opinia lui Arturo de Bonis, fost şef al proiectului Băncii Mondiale în Africa, unul din fondatorii proiectului, „indignaţii” au evoluat pentru că oamenii au înţeles „că numai protestele nu vor fi suficiente pentru a schimba situaţia. Acest gen de iniţiativă se va desfăşura în continuare, întrucât oamenii văd că sistemul nostru economic nu funcţionează”. La Madrid, aceştia au creat „bănci de timp”: aici timpul devine o monedă, permiţând plata unor servicii, de la reparaţii de biciclete la servicii de tuns. Pentru fiecare oră donată, „clientul” poate primi serviciu pentru o oră. Toate serviciile au acelaşi preţ: o oră la coafor echivalează cu o oră la kinetoterapie.
