Modelul proiectului de broadband, prezentat la Bruxelles

0
399

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme a avut la Bruxelles, o întrevedere cu Johannes Hann, Comisarul European pentru Politica Regională. În cadrul întâlnirii, Valerian Vreme a prezentat Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de bandă largă în zonele albe (defavorizate), la nivel de reţele de distribuţie şi punerea la dispoziţie de capacităţi tehnice pentru conectarea administraţiei publice locale şi dezvoltarea de reţele locale de către operatorii privaţi. Prin proiect vor fi acoperite minimum 90% din cele 3648 zone albe. Totodată, s-a subliniat importanţa care se acordă respectării cadrului de reglementare european în domeniul comunicaţiilor electronice, mai ales prevederilor referitoare la asigurarea neutralităţii tehnologice precum şi a normelor privind concurenţa şi, implicit, ajutorul de stat. În acest context, s-a evidenţiat studiile demarate deja pentru fiecare judeţ în parte cu privire la structura şi modul în care va fi dezvoltată infrastructura de bandă largă.