“NU” obiectelor periculoase în unităţile de învăţământ

0
690

În perioada 5-12 mai a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au demarat, la nivel județean, în parteneriat cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj, activități în cadrul Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în unitățile de învățământ, campanie ce se desfășoară în perioada mai – iunie 2023.

Astfel, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul polițiștilor Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și polițiștilor din cadrul structurilor de ordine publică, au derulat 99 de activități de prevenire în 88 de unități de învățământ (31 din mediul urban și 57 din mediul rural). La aceste activități, au luat parte 2.822 de elevi (1.138 în mediul urban și 1.684 în mediul rural) din cadrul ciclurilor primare, gimnaziale și liceale, fiind prezente și 175 cadre didactice. Campania urmărește creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, polițiștii și partenerii campaniei urmând a derula activități atât pentru informarea elevilor, cât și pentru dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților şi reprezentanții elevilor.