Război în Ucraina: Negocieri dificile la Mariupol

0
454

Circa 1000 de militari ucrainieni sunt în continuare reţinuţi în labirintul de tunele, datând din epoca sovietică, a uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol pentru care negocierile sunt dificile în privinţa evacuării deşi mulţi militari sunt grav răniţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Statului Major ucrainian. Vicepremierul ucrainian Yrina Veresciuk a făcut aceeaşi constatare: „Negociem exfiltrarea a 38 de luptători răniţi grav. avansăm pas cu pas. Nu sunt alte discuţii, în acest moment, pentru eliberarea a încă 500-600 de persoane. Statul Major ucrainian a precizat sâmbătă în comunicatul cotidian că armata rusă continuă să blocheze „unităţile noastre în Azovstal”. El a menţionat loviturile de artilerie şi aeriene de mare intensitate. Sviatoslav Palamar, comandantul adjunct al regiunii Azov, principala formaţiune ucrainiană izolată la Azovstal a lansat un apel la ajutor din partea SUA „pentru evacuarea răniţilor, mobilizarea eforturilor în vederea extragerii regimentului nostru din această încercuire. Sunt circa 600 de răniţi la Azovstal şi ruşii continuă să bombardeze spitalul militar”.