Hotărârea privind aprobarea instituirii stării de alertă a nivel naţional

0
434

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de ieri seară, Hotărârea privind aprobarea instituirii stării de alertă a nivel naţional.

Textul integral al Hotărârii nr 24 din 14.05.2020 :

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 Începând cu data de 15.05.2020, se declară Starea de alertă la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile.

Art.2 Măsurile de prevenire şi control a infecţiilor, aplicabile pe timpul stării de alertă, sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3 Regulile de desfăşurare a unor activităţi care necesită măsuri specifice de protecţie sanitară se adoptă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului cu competenţă în domeniu.

Art.4 Pentru alte măsuri decât cele prevăzute la art. 3, necesare aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale emit acte normative şi acte administrative, potrivit normelor de competenţă şi domeniilor de activitate pe care le gestionează.

Art.5 În aplicarea dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale HG nr.557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2 , în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.

Art.6 Prezenta Hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.