Pe Cibin, Craiova a jucat puţin…

0
425
Baschetbaliştii din Bănie au cedat la scor şi al doilea meci cu Sibiul, următorul fiind programat vineri, în Polivalentă
SCMU Craiova n-a contat decât în primele 2 din cele 8 sferturi ale partidelor cu Sibiul, disputate în „Sala Transilvania”, în semifinalele Ligii Naţionale. Au ieşit două victorii clare pentru gazde, 83-61 în primul meci şi 88-59 în al doilea. În acesta din urmă, ardelenii s-au impus din start, desprinzându-se lejer, scorul pe sferturi fiind: 20-8, 21-16, 28-17, 19-18. N-a fost vorba numai de oboseala Craiovei şi de diferenţa de buget dintre echipe, ci şi de un joc bine articulat, bazat pe scheme tactice al Sibiului. În schimb, alb-albaştrii au prestat cam fiecare ce ştie, în afara unor blocaje, şi acelea târzii şi ineficiente de multe ori, jocul bazându-se pe acţiuni individuale, majoritatea eşuate în defensiva bine structurată a lui Dan Fleşeriu. De altfel, Sibiul şi-a revendicat net şi de această dată duelul la recuperare. Coordonatorul  Mo Curry a revenit pe teren, după ce a lipsit în primul meci, dar de această dată a fost lăsat în afara lotului Igor Mijajlovic. Acesta a fost cel mai eficient jucător al Craiovei în primul duel de la Sibiu, chiar dacă dezamăgise în seria cu Timişoara. Au jucat pentru SCMU Craiova în meciul al doilea: Troupe 14 puncte, Gajovic 10, Boone 10, Curry 8, Koreniuk 7, Holland 3, Casale 3, Berceanu 3, Fraseniuc 1, Popa, Ionescu. Următorul meci se va disputa la Craiova, vineri, de la ora 17.15. Dacă se impun tot ardelenii, seria se închide, dacă învinge SCMU, va urma şi meciul 4, duminică, tot în Polivalentă. Chiar dacă şi-au îndeplinit obiectivul, baschetbaliştii Craiovei sunt datori cu cel puţin o victorie în această serie. În primul rând pentru că au demonstrat că o pot obţine, învingând Sibiul în Polivalentă atât în sezonul regular, cât şi în returul sferturilor Cupei României. Apoi, ardelenii au demonstrat că sunt vulnerabili şi când pierdut un meci în faţa ocupantei locului 8, Dinamo, în sferturile play-off-ului.
Todorov spune că seria cu Timişoara i-a „sleit” jucătorii
Antrenorul Aco Todorov şi-a asumat responsabilitatea pentru modul cum a arătat echipa în acest al doilea joc, lăsând totuşi să se înţeleagă că seria prelungită cu Timişoara i-a obosit jucătorii de bază şi acest lucru şi-a pus amprenta pe evoluţia acestora. Todorov a explicat că a fost decizia sa să-i odihnească pe rând pe Mo Curry şi Igor Mijajlovic în cele două partide de la Sibiu. „Orice se întâmplă cu echipa, eu sunt responsabil. Pot invoca scuze, dar nu o fac. A fost multă presiune pe ambii fundaşi în cele cinci meciuri cu Timişoara, am decis să odihnesc câte unul în fiecare meci cu Sibiul. Am decis astfel, fiindcă nu puteam supravieţui în această serie în ritmul respectiv. Am eliminat Timişoara, dar am plătit un preţ mare, îmi pare rău că nu am terminat seria cu ei mai devreme. Nu cred că jucătorii şi-au pierdut motivaţia, fiindcă am ajuns într-un punct în care nu sunt echipe care au avut buget mai mare ca al nostru. Ne-am atins obiectivul, dar sezonul se termină o dată cu ultimul meci, iar acesta este peste trei săptămâni. Vom fi motivaţi până atunci, inclusiv la meciul de vineri” a declarat Aco Todorov pentru totalbaschet.ro.