În acest an, la cea de-a XV-a ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor (18 mai), Muzeul de Artă din Craiova propune proiectul “Un tablou, o poveste, o călăuză”, ce presupune încurajarea legăturilor dintre muzeu și școli. 17 ghizi voluntari selectați dintre elevii liceelor din Craiova și studenți de la Facultatea de Litere, tineri pasionați de artă, vor fi prezenți în fiecare sală și vor prezenta colecția. Formarea acestor ghizi a fost făcută de muzeografi în cursul proiectelor de pedagogie muzeală.
“Proiectul are ca scop familiarizarea, conştientizarea importanţei colecțiilor galeriei de artă românească modernă și implicarea publicului în dialog cu tinerii ghizi, urmărind sensibilizarea acestuia la noul tip de abordare. Ghidajul presupune validarea unor strategii care duc la maximizarea receptării operei de artă.
În această prezentare interactivă, fiecare ghid voluntar poate deveni un actor important în transmiterea mesajului cultural, dar și fiecare dintre vizitatori poate deveni un actor la fel de important, dacă răspunde provocărilor transmise de un tânăr ghid optimist, instruit, comunicativ”, se precizează într-un comunicat de presă al Muzeului de Artă Craiova.
Ghizii voluntari vor purta costume specifice personajelor reprezentate în tablouri, din secolul al XIX-lea, iar în sălile unde se află compoziții istorice vor purta uniforme militare, fiind imediat remarcați vizual datorită insolitului acestor ţinute. Proiectul a fost posibil datorită unei bune colaborări cu Liceul de Arte “Marin Sorescu”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Colegiul Național „Frații Buzești” şi studenții anului al II-lea, specializarea engleză, de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova. Parteneri media ai evenimentului sunt TVR Craiova, cotidianul “Cuvântul Libertății” şi Direcția Județeană pentru Cultură Dolj.
În Noaptea Muzeelor – eveniment organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, cu tema “La classe, L’|œuvre” – muzeul craiovean va fi deschis între orele 18.00 – 01.30 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator). Accesul publicului va fi gratuit.