Oficial, avem prefect!

0
505

Elena Costea, desemnată de PNL Dolj să reprezinte Guvernul în teritoriu, a fost învestită oficial, ieri după-amiază, în funcţia de prefect. Ceremonia de numire a fost oficiată de ministrul delegat al Administraţiei şi Internelor, Victor Paul Dobre, în prezenţa unei numeroase asistenţe. Predarea ştafetei de către fostul prefect de Dolj, Nicolae Giugea, a fost urmată de o scurtă cuvântarea a acestuia, dar şi a noii şefe de la Prefectura Dolj. Printre cei care au asistat la protocolul de învestire s-a numărat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, foşti colegi (de pe-acum) din PNL Dolj – Mihai Voicu, Mario Ovidiu Oprea, Dan Mogoş, angajaţii Instituţiei Prefectului, dar şi mai mulţi directori de instituţii publice deconcentrate.