Urmărit internațional pentru trafic de persoane, reținut de polițiști doljeni

0
740

Polițiști ai Serviciului Urmăriri – Direcția de Investigații Criminale, împreună cu colegi de la  Compartimentul Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale Dolj, au depistat și reținut, ieri, un cetățean pakistanez urmărit internațional de autoritățile judiciare spaniole pentru constituirea unei organizații criminale în scopul traficului de ființe umane.

Pe 6 aprilie a.c., autoritățile judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare în scopul arestării și extrădării către Spania a unui bărbat bănuit a fi liderul unei organizații criminale transnaționale și organizator a opt operațiuni de trafic de persoane, prin care a fost favorizată migrația ilicită a unui număr mare de migranți, de origine pakistaneză (cel puțin 77), din Bosnia către Italia, Spania, Germania și Franța, operațiunile fiind dirijate din Pakistan prin intermediul unui cetățean spaniol. Toate cele opt operațiuni de transport ilicit de persoane organizate de cetățeanul pakistanez au fost realizate în perioada iulie 2020 – martie 2021.

După reținerea pe teritoriul României, urmăritul internațional a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a procedat la reținerea individului pentru 24 ore, iar astăzi magistrații Curții de Apel Craiova au dispus arestarea bărbatului.

Urmăritul internațional se află încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, urmând să fie predat autorităților judiciare spaniole pentru continuarea cercetărilor.