Segarcea, un oraş curat, bine gospodărit

0
357

Segarcea, oraş de acum „bătrân” al Doljului, se înfăţişează în această primăvară, plăcut ochiului, semn al unui interes susţinut din partea primarului reales anul trecut, Nicolae Tutunaru. Şi nu numai artera principală (DJ 561) a localităţii, care se bifurcă la un moment dat, arată bine îngrijită, dar şi arterele lăturalnice. Ca niciodată. Cum sediul impunător al marelui holding Cerealcom se află la Segarcea şi nu puţini oameni de afaceri din domeniu, şi nu numai, ajung în localitate, indiferent la cum este gospodărit oraşul n-a rămas, în nici o împrejurare, Mihai Anghel, pentru care rigoarea şi ordinea sunt literă de lege. Încât exigenţa acestuia a sunat clar: „Vă ajut cu tot ce trebuie, dar oraşul să arate cât se poate de îngrijit. Altminteri, nu veţi avea în mine un prieten”. Un proaspăt spirit gospodăresc se resimte în oraşul, cunoscut prin vinurile sale în toată Europa şi nu numai, ceea ce ar putea deveni molipsitor.