Despre prietenie mai presus de orice, la Gala Rotary Club Craiova

0
1287

Generozitatea nemărginită de care dau dovadă doar spiritele înalte a tutelat evenimentul „Gala Rotary susține Excelența în Educație”, care a avut loc, vineri seara, pe scena Filarmonicii Oltenia. În numele unui umanism ce nu trebuie lăsat să dispară, oameni cu mulți bani au sprijinit, și în acest an, copiii merituoși să-și urmeze visul de a face performanță. Cei mai frumoși artiști ai Greciei s-au aflat și ei la Craiova pentru a vorbi, în limbajul minunat al muzicii, despre prietenia dintre oameni, despre prietenie mai presus de orice.

Prima bursă a fost oferită de Rotary Club – era anul 2010 –  pentru susținerea unui elev micuț și fragil. După primii bani, nu a mai fost văzut, a dispărut complet din atenția publicului. La sfârșitul celor cinci luni ale programului, bursierul și-a uimit susținătorii: se retrăsese în studiu și obținuse „o masă plină de medalii”. Începând din acel an, generozitatea membrilor Rotary Club a prins parcă aripi, bursele acordate elevilor cu drag de învățătură fiind și mai multe. Numărul acestora a ajuns acum la 20, în fiecare lună copiii primind o susținere financiară necondiționată de nimic altceva decât de dorința ca ei să poată merge, cât mai departe posibil, pe drumul greu, dar frumos al performanței. „Ne bucurăm să vedem că prietenia rotariană se extinde, în această sală avem atâția prieteni! Vă transmitem din partea elevilor multe mulțumiri și sperăm să ne fiți alături și în alte proiecte ale noastre”, le-a transmis tuturor celor prezenți – o sală neîncăpătoare de prieteni – președintele Rotary Club Craiova, Nicușor Ionaș.

Cel mai tânăr maestru în șah, David Gavrilescu – ”Excelență în Educație”

Cel care a fost recompensat, anul acesta, cu premiul „Excelența în Educație” a fost elevul craiovean, David Gavrilescu, nimeni altul decât cel mai tânăr maestru al șahului, o minte strălucită care i-a uimit chiar și pe cei mai mari șahiști ai țării. Dar cum David se află în cantonament cu lotul de șah al României, nu a putut să urce pe scenă, iar distincția sa a fost înmânată tatălui. „David ar fi fost foarte fericit să se afle pe această scenă și să vă mulțumească pentru tot sprijinul pe care i l-ați oferit”, a transmis, în numele campionului la sportul minții – având atât de multe concursuri câștigate – părintele său. Chiar dacă nu a fost prezent, performanța uluitoare a lui David Gavrilescu, care a reușit, la cei 16 ani, să fie cooptat în lotul de bază al seniorilor șahului românesc, a impresionat audiența și a primit binemeritate aplauze.

Netrom România și Filarmonica Oltenia, recompensați pentru generozitate

Oamenii de bine, care, din munca lor, au înțeles că trebuie să acorde o șansă și copiilor care nu se pot susține financiar au fost și ei recompensați, evident simbolic. Cel mai generos prieten al Rotary Club Craiova a fost dintotdeauna și a rămas firma de IT, Netrom România. Din programul de 20.000 de euro, care este pus la dispoziția elevilor, jumătate este asigurat, an de an, numai de această firmă. Premiul oferit de Rotary Club Craiova, în semn de recunoștință, a fost primit de fiica acționarului Netrom România. În cuvinte simple, lăsând mai degrabă gestul să vorbească de la sine, reprezentantul principalului finanțator al burselor a mulțumit pentru distincție și le-a urat copiilor să aibă parte de și mai multe succese.

Un prieten al Rotary Club Craiova este și Filarmonica Oltenia, instituția culturală care a înțeles să fie o gazdă primitoare pentru această inimoasă familie. Directorului Gabriel Zamfir i-a fost înmânat premiul „Excelență în Educație”.

Soprana Sonia Theodoridou, în recital extraordinar

Gala Rotary Club a fost, totodată, și un prilej de mulțumire pentru toți prietenii, nenumărați, care s-au aflat în sală. Evenimenul, care a avut și un scop caritabil, strângerea de fonduri pentru bursele elevilor, a fost o ocazie unică de a-i asculta live pe soprana Sonia Theodoridou, un nume uriaș al muzicii de operă grecești, comparată cu Maria Callas, dirijorul Theodoros Orfanidis, recunoscut pentru maniera deosebită în care a condus mari orchestre ale lumii, și mai tânărul tenor, Ioannis Lakis, atât de apreciat pentru vocea sa. Sprijinindu-se pe umerii orchestrei și corului Filarmonicii Oltenia, oaspeții, de la înălțimea geniului lor muzical, au dăruit publicului o minunată și încântătoare seară grecească, oferită ca-ntre prieteni. S-au cântat, în aplauzele sălii, cântece pline de melancolie, apoi cântece vesele, cântece care duc cu ele, pentru totdeauna, poezia acelor ținuturi, până și cântece românești. Și chiar dacă afară se pornise o ploaie mohorâtă și rece, ca de toamnă târzie, în sală a coborât soarele binefăcător și prietenos al Greciei.