Petre Guran, cercetător științific la Institutul de Studii Sud-Est Europene din cadrul Academiei României, este invitat de Teatrul Național „Marin Sorescu” în cadrul evenimentului cultural „Întâlnirile SpectActor”. Miercuri, 17 aprilie 2019, ora 19.00, domnia sa va susține conferința „Învățătorule, vreau să văd!” (Ce merită să știm pentru ziua de mâine?) și va oferi autografe pe cartea „Biserica în Cetate. Studii de ecleziologie ortodoxă” (Ed. PRO Universitaria, 2014). Moderator: Nicolae Coande.
«O critică a educației contemporane în lumea occidentală, din punct de vedere al metodei și al conținutului, și o discuție despre marile cărți ale umanității. Încerc să disting ce bagaj cultural trebuie să-și ia tânărul de azi pentru a traversa deșertul tehnologiei. S-ar intitula „Învățătorule, vreau să văd!”, cu un subtitlu eventual „Ce merită să știm pentru ziua de mâine?”», spune Petre Guran referindu-se la conferința pe care o va susține la Craiova.
Petre Guran (n. Bucureşti, 5 martie 1972) este cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, doctor în istoria civilizaţiilor (2003), cu o teză intitulată „Sfinţenie regală şi putere universală în lumea ortodoxă (sfârşitul evului mediu şi începutul epocii moderne)”, susţinută la Ecole des Hautes Etudes en Science Sociales (Paris), sub îndrumarea prof. Alain Boureau. În anul 2009 a fost consilier personal al Ministrului Culturii, iar în perioada 2016-2017, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru relația cu românii de pretutindeni. În 2013 a fost decorat de președintele Republicii Moldova cu Medalia „Mihai Eminescu” pentru merite culturale.
Este autor al volumului „Biserica în cetate. Studii de ecleziologie ortodoxă” (București, 2014) și a peste 40 de studii în limbile engleză și franceză dedicate antropologiei faptului religios şi istoriei intelectuale a formelor de putere în lumea bizantină, antică și medievală, co-autor la „Oxford History of Historical Writing” și „Oxford History of Late Antiquity”. De asemenea, are numeroase studii, articole şi recenzii în română, pe teme de istorie, arhitectură și religie. Este fost director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, fellow al Center for Hellenic Studies, Princeton University, fellow NEC. În diferite etape ale formării sale intelectuale a avut ocazia să ucenicesc pe lângă profesorii Alexandru Duțu, Andrei Pippidi, Nicolae-Șerban Tanașoca, Alain Boureau (EHESS, Paris), Gilbert Dagron (College de France), Peter Brown (Princeton Univ.).
***
«Între transmisiunile istorice ale familiei Guran, formulate în secolul XIX de Petre S. Guran, se înscrie pretenţia descendenţei dintr-o ramură a boierilor din Olăneşti, având între strămoşi pe Goran logofătul din Olăneşti, autorul cronicii Ţării Româneşti din ultimii ani ai lui Matei Basarab, şi cu ascendenţe diverse până în secolul al XV-lea. De altfel, numele actual Guran este o românizare a numelui de origine slavonească Goran, operată când s-a trecut la alfabetul latin. În secolul XVIII ctitorul Bisericii Mântuleasa din Craiova se chema Matei Goran. Registrele fiscale austriece din perioada ocupării Olteniei înregistrează familia ca fiind boieri de rangul trei, după nivelul impozitului pe care aveau să-l plătească. Mai aproape de noi s-a ilustrat Nicolae P. Guran ca politician conservator, deputat şi prefect de Dolj şi primar al Craiovei. Fiul lui cel mare, Barbu, s-a stabilit în Franţa şi a creat o descendenţă acolo, din care s-a distins doctorul Philippe Guran ca membru al Academiei de Medicină a Franţei, cel de-al doilea fiu al lui N. P. Guran, Radu, născut mai la bătrâneţea tatălui său, după un debut strălucit în avocatură, a intrat sub tăvălugul comunist, cu toate consecinţele funeste: expropriere, expulzare din barou, arest politic şi deces cardiac în urma unui interogatoriu brutal. Acesta din urmă e bunicul meu. Tatăl meu a tras toate consecinţele acestei origini „nesănătoase” în limbajul epocii (excluderea din facultate, repartizarea într-o zonă rurală nedezvoltată, blocarea unei cariere ştiinţifice pe măsura inteligenţei lui) şi eu mă pregăteam pentru aşa ceva. Profesorul responsabil de UTC din liceu m-a avertizat încă în 1989 să nu mă îndrept către clasa de filologie-istorie, fiindcă nu am dosar destul de „bun” ca să intru la facultăţile de drept sau istorie. Atitudinea mea constantă a fost să-mi creez din acest handicap un titlu de nobleţe». (Petre Guran)
