Barack Obama dorește retragerea Cubei de pe lista neagră americană

0
353

Barack Obama a acceptat retragerea Havanei de pe lista neagră americană cu statele care susțin terorismul, a anunțat ieri Casa Albă. O decizie calificată ca “justă” de Havana, menită să marcheze o etapă cheie, premergătoare normalizării relațiilor dintre cele două țări. Acest gest al președintelui american survine la câteva zile după un tete-a-tete istoric cu omologul său cubanez, Raul Castro, în Panama, prima întâlnire după ruperea relațiilor diplomatice între cele două țări, în 1961, anul nașterii lui Obama. “Guvernul Cubei recunoaște justețea deciziei luate de președintele SUA de suprimare a Cubei de pe o listă pe care n-ar fi trebuit să figureze”, a afirmat directorul general pentru relațiile cu SUA din ministerul cubanez al Afacerilor de Externe. Cuba și SUA întrețin după 1977 secțiuni de interese care fac oficiul de cancelarie. Într-un raport prezentat Congresului, președintele american și-a exprimat intenția de suprimare a Cubei de pe listă, a anunțat Casa Albă. Se inserează faptul că  “guvernul Cubanez n-a adus nici o susținere terorismului internațional în ultimele 6 luni”. Congresul are acum 45 de zile pentru a-și exprima opoziția. În caz de opoziție, Barack Obama poate exercita un drept de veto. Cuba figura pe lista neagră după 1982 la recomandarea Departamentului de Stat. Inclusiv agențiile americane de informații au pledat în favoarea acestei “suprimări”, a precizat executivul american. Cuba figura pe această listă alături de Siria, Sudan și Iran, fiind plasată de administrația Regan pentru susținerea separatiștilor basci și ETA, dar și a rebelilor Farc în Columbia. În general republicanii care sunt ostili reapropierii, au replicat prin senatorul și candidatul la Casa Albă Marco Rubio, acesta calificând decizia ca “teribilă”. Marco Rubio și Jeb Bush, un alt republican favorit în cursa pentru Casa Albă, au mulți partizani printre cubanezii exilați în Florida. Dacă insula va fi retrasă, ea va putea avea dreptul la finanțări din partea organismelor internaționale, iar după deschiderea unei ambasade a SUA chiar dobândi acces la sistemul bancar american. Toate acestea sunt premise la ridicarea embargoului economic care a lovit Cuba după 1962.