Seară de concert la Filarmonica „Oltenia”, în prezentarea Orchestrei Simfonice, condusă de dirijorul Alexandru Iosub, a soliştilor Horia Văcărescu (vioară) şi Constantin Sandu (pian) – de la debutul căruia pe această scenă se împlinesc 30 de ani, prilej cu care muzicianul a transmis câteva gânduri de mulţumire instituţiei şi publicului meloman din Craiova. Programul cuprinde Concertul nr. 21 în Do major pentru pian, K. 467, de Wolfgang Amadeus Mozart (coloana sonoră a filmului „Elvira Madigan”, producţie Suedia, 1967, regia Bo Widerberg), Dublul concert în Re minor pentru pian, vioară şi orchestră, de Felix Mendelssohn-Bartholdy, şi, în cadrul Integralei simfoniilor de Franz Schubert (III), Simfonia a IV-a în Do minor, „Tragica”. Concertul începe la ora 19.00, iar un bilet costă 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari).
Născut la Bucureşti, în 1964, Constantin Sandu a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Constantin Ionescu-Vovu, absolvind în 1986. De-a lungul anilor a beneficiat de îndrumările unor personalităţi artistice, de talia lui Sequeira Costa, Dimitri Başkirov, Helena Sá e Costa şi Tania Achot. În prezent, locuieşte în Portugalia, unde este profesor de pian la Şcoala Superioară de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto. De la debutul cu orchestra, la vârsta de 14 ani, a susţinut o intensă activitate solistică în diverse ţări din Europa şi Asia. Este laureat al mai multor concursuri internaţionale, a participat la festivaluri de prestigiu, a fost membru în numeroase jurii de concursuri internaţionale şi a predat cursuri de perfecţionare pianistică în diferite ţări. În 2006, a obţinut Titlul de Doctor în Muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea prof. univ. dr. Grigore Constantinescu.
Violonistul Horia Văcărescu s-a impus ca unul dintre muzicienii de elită ai generaţiei sale, desfăşurând o carieră internaţională de succes, ca solist concertist şi interpret de muzică de cameră. După absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, oraşul natal, unde l-a avut profesor pe Paul Ratz, s-a transferat la Londra, unde a beneficiat de îndrumarea violonistul român Eugen Sârbu şi a lui Levon Chilingirian (liderul Cvartetului „Chilingirian”) în cadrul prestigiosului Royal College of Music, unde a obţinut diploma de master. Beneficiar al Premiului „Joan Weller”, Horia Văcărescu a fost cu generozitate sprijinit, pe parcursul studiilor în capitala Angliei, de Fundaţia „Raţiu”. În prezent, cântă pe importante scene europene, în SUA şi, de curând, în Japonia. În acest an, colaborările sale includ concerte în Hong Kong, Marea Britanie, Belgia, Portugalia şi România, fiind şi un promotor al artei şi culturii româneşti peste hotare.