Un episod necugetat, non-profesionist şi periculos deasupra Mării Negre

0
1187

The New York Times, citând un „reprezentant militar de rang înalt”, afirmă că drona MQ-9 Reaper, doborâtă ieri deasupra Mării Negre, în urma coliziunii cu un avion de vânătoare Sukhoi SU-27, decolase de la o bază militară din România pentru a efectua o misiune planificată care durează între 9 şi 10 ore. Pe dronă nu se aflau arme, deşi există această posibilitate. Coliziunea menţionată a provocat pierderea controlului şi căderea dronei în mare. Generalul James Hacker, comandantul forţelor aeriene americane din Europa, printr-un comunicat, publicat aseară, a spus: „Drona noastră efectua operaţiuni de rutină în spaţiul aerian internaţional când a fost interceptată şi lovită de un avion rus”. Potrivit Washington, două avioane Sukhoi SU-27 s-au apropiat în mai multe rânduri de Reaper, „de o manieră imprudentă” şi au deversat carburanţi înaintea dronei. Un act „necugetat, non-profesionist şi periculos” a estimat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională. Oficialul american a precizat că mai multe evenimente similare s-au produs deasupra Mării Negre în ultimele săptămâni, dar distrugerea Reaper, care dispune de camere sofisticate ce permit analiştilor militari să privească în Crimeea din spaţiul internaţional, este o premieră. În comunicatul de marţi seara ministerul rus al Apărării a dezminţit orice implicare a aparatelor sale în căderea Reaper, menţionând că nu s-a intrat în contact şi nu s-au utilizat arme aeropurtate. Potrivit Moscovei drona violase o zonă de regim temporar de utilizare a spaţiului aerian. Un avion de recunoaştere american P-8A Poseidon a verificat dacă nave ruseşti s-au arătat tentate de recuperarea dronei. Ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov, invitat la Washington a cerut încetarea zborurilor ostile „lângă frontierele ruse”, printr-un comunicat pe Telegram. Drona n-a intrat în spaţiul aerian rus, afirmă la rândul său Jerome Pelistrandi.