Sindicatele din învăţământ nu sunt de acord cu titularizarea pe perioadă determinată

0
2635

În ultima perioadă, s-a vehiculat ideea renunţării la titularizarea definitivă a cadrelor didactice în şcoli, fiind luată în calcul titularizarea pe perioadă determinată. Sindicatele din învăţământ nu sunt de acord cu această măsură, aducând argumente în acest sens, toate plauzibile. Efectele pot apărea mai devreme decât ne-am aştepta şi nu sunt îmbucurătoare. Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Independente din Învăţământ (USII) Dolj, structură a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vorbesc despre aceste lucruri.

În ultima perioadă, se vehiculează renunţarea la titularizarea definitivă a cadrelor didactice, idee prezentată şi de ministerul Educaţiei Naţionale, dar care nu este acceptată de sindicatele din învăţământ, cu argumente cât se poate de palpabile. “Credem că România nu este pregătită pentru un asemenea scenariu. Sunt mai multe considerente de luat în seamă. Primul ar fi că nu va mai exista o continuitate la clasă. Să ne gândim puţin cum ar arăta o schimbare, din doi în doi ani, a profesorilor?!. Continuitatea este dorită şi de părinţi. Al doilea aspect vine şi dintr-un aspect social. Sunt foarte multe cadre didactice care apelează la credite bancare, unde sunt cerinţe care se referă la contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, unele sigure. Prin schimbarea pe perioadă determinată, cresc şi dobânzile percepute de unităţile bancare, fapt ce va împovăra profesorii şi educatorii. În al treilea rând, vorbim şi de mobilitatea cadrelor didactice. La titularizarea pe termen limitat, va trebui găsită o soluţie pentru completarea normelor la diverse discipline. Dacă acum, cu titularizare definitivă sunt probleme, ce va fi apoi?  “, a precizat prof. Bogdan Manea, preşedinte al USII Dolj.

Este nevoie de o nouă Lege a educaţiei

Problema este complicată, dar îşi poate găsi soluţii, iar premisa că profesorii nu ar mai fi interesaţi de pregătire este falsă. “Sigur, apare problema pregătirii cadrelor didactice, dar aceasta se poate rezolva prin cursuri. Este falsă ideea că profesorii nu au ar mai fi interesaţi de perfecţionare. USII este un centru de formare a profesorilor, educatorilor şi învăţăţorilor, aceştia arătându-se încântaţi de aceste cursuri. Sindicatele au devenit centre de formare a resursei umane. Dar, reiterăm că Legea educaţiei trebuie modificată şi să devină una stabilă. Cred că a fost cea mai amendată lege din ultimii ani, ţinând cont că a fost promulgată în 2011. De asemenea, ne dorim să fie ţinute concursurile atât pentru inspectorii şcolari, cât şi pentru directorii de şcoli în această vară, până la începutul anului şcolar viitor, pentru ca viitorii manageri să ştie cum pornesc la drum”, a mai spus Bogdan Manea.