Percheziţii în ţară, la persoane bănuite de comerţ ilegal cu tutun

0
460

În această dimineaţă, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul General al Poliţiei Române, desfăşoară 98 de percheziţii în 22 de judeţe, printre care şi Doljul, şi Capitala. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 2017 – 2019, cetăţeni bulgari şi români ar fi introdus, în mod frecvent, în România, tutun şi frunze de tutun, prezentând la punctele de trecere a frontierei documente de însoţire a mărfii cu destinatar societăţi comerciale din alte state din Uniunea Europeană. În realitate, tutunul nu părăsea România, era descărcat în diferite locaţii clandestine din ţară şi transportat ulterior spre locul de prelucrare, fiind comercializat, folosindu-se, de regulă, serviciul de curierat. Tutunul prelucrat ar fi fost promovat la vânzare în mediul online, pe site-urile de comerţ electronic, unde vânzătorul s-ar fi prezentat cu date de identificare false, folosind numere de telefon ale unor cartele pre-pay, informează IGPR. Activităţile se desfăşoară în cinci dosare penale, instrumentate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciile de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, Dâmboviţa, Olt şi Teleorman, sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Olteniţa, Găeşti, Caracal şi Alexandria. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, al Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei Rutiere, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Poliţia Română şi al luptătorilor pentru acţiuni speciale din judeţele pe raza cărora se desfăşoară descinderile.