Comuna Ișalnița își propune să devină un magnet pentru forța de muncă din această zonă. Primii pași concreți în acest sens s-au făcut deja: un parc industrial, pe 8 hectare, prinde contur, iar un mare investitor, firma Adeplast, s-a instalat aici și va crea 100 de locuri de muncă. Există și cel de-al treilea mare proiect, cu o amploare și mai mare, și anume realizarea unei platforme industriale pe cele 200 de hectare ale fostului combinat chimic Doljchim.
Parcul Industrial se găsește la ieșirea din comuna Işalniţa spre Craiova, pe un teren amplasat la aproximativ 200 de metri de DN6 –E70, cu acces din strada „Mihai Eminescu”, proiectul fiind început în urmă cu doi ani, când a fost identificat amplasamentul de 8 hectare. Fiind vorba de un teren liber, autoritățile s-au gândit că este potrivit pentru găzduirea tuturor firmelor interesate să facă producție. Beneficiul la nivel local: crearea de locuri de muncă. „Acest Parc Industrial se dorește a fi un moment de renaștere a ceea ce însemna odată platforma Doljchim. Prioritatea noastră este creșterea numărului de locuri de muncă și, când spun asta, nu mă refer numai la comuna Ișalnița. Mă gândesc și la comunele din apropiere, dar și la craioveni”, spune primarul comunei Ișalnița, Ovidiu Flori. Potrivit acestuia, terenul respectiv este situat în intravilanul localității şi aparține Primăriei Ișalnița, neavând interdicții de construire și nici nu este înscris în lista monumentelor istorice.
S-au alocat banii pentru utilități
Un alt pas făcut de administrația locală este acela de a asigura accesul la utilități pentru firmele care se vor stabili la Ișalnița. Primarul Ovidiu Flori a precizat că s-au purtat discuții cu toți furnizorii de utilități și s-a ajuns la o înțelegere cu aceștia, astfel că platforma va fi conectată la rețeaua de alimentare cu energie electrică, la rețeaua de gaz metan și la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare. Un alt avantaj în reprezintă și existența în apropiere a unei stații de alimentare cu combustibil. „Există deja o societate, formată la nivel local, care va administra acest Parc Industrial și am alocat deja resursele financiare, de la bugetul local, pentru ceea ce înseamnă utilitățile necesare pentru funcționarea acestui parc. Când terenul va fi complet dotat cu toate utilitățile, vom depune un proiect pentru un incubator de afaceri care va avea tematica producția auto, mai precis domeniul de componente auto și furnizor de echipamente”, a adăugat edilul comunei Ișalnița.
„Marele câștig pentru noi sunt locurile de muncă”
Potrivit autorităților, câteva firme au început să se intereseze de Parcul Industrial de la Ișalnița, dar sunt așteptați, în continuare, investitorii deciși să-și dezvolte afacerile pe platforma respectivă. Sunt întâmpinați cu un set de facilități fiscale pe care administrația le-a bătut în cuie: scutire de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din infrastructura parcului industrial, precum și scutirea de la plata impozitului pe terenuri, corespunzător terenului aferent parcului industrial. „Marele câștig pentru noi sunt, evident, locurile de muncă. Este prioritatea numărul unu pentru mine să le ofer tinerilor și nu numai acestora posibilitatea de a se angaja undeva foarte aproape de acasă. Îmi doresc foarte mult ca tinerii din localitatea mea să nu mai plece în străinătate, iar acest proiect ne va ajuta în acest sens”, a mai spus Ovidiu Flori. Din calculele autoritățile, în jur de 700-800 de locuri de muncă vor fi create datorită acestei infrastructuri pentru dezvoltarea afacerilor. Pe lângă impactul pozitiv de ordin social, se estimează că investiția va genera și un important impact de ordin economic. Prin creșterea volumului investițiilor private la nivel local, autoritățile sunt încrezătoare că va fi influențată pozitiv și competitivitatea economiei locale în comparație cu economiile altor unități teritoriale. De asemenea, investițiile vor duce la creșterea valorii imobilelor și a terenului din zonă, inclusiv la creșterea veniturilor la bugetul local.
Două fabrici ale Adeplast, la Ișalnița
Cel mai mare investitor de până acum, la Ișalnița, este firma Adeplast. În 2017, a achiziționat un teren de 20 de hectare, pe fosta platformă a Energoconstrucția, și, în cursul acestui an, va investi 21 milioane de euro pentru construcția a două fabrici – una de mortare și cealaltă de polistiren. „Este cel mai mare investitor care s-a stabilit pe raza comunei noastre, iar noi i-am oferit toate facilitățile pe care le punem la dispoziția companiilor. Adeplast este un nume important la nivel național și ne bucurăm că am reușit să atragem aici o investiție de un asemenea calibru. Ne ajută foarte mult pentru că s-au angajat să creeze un număr de 100 de locuri de muncă”, a mai precizat primarul Ovidiu Flori. Autoritățile vin și în sprijinul tinerilor care urmează să se angajeze pe cele două platforme pentru afaceri, asigurându-le acestora și locuințe sociale, cu chirii modice, pe care intenționează să le construiască în localitate.
Tratative avansate pentru platforma industrială a Doljchim
Cel mai mare Parc Industrial care se profilează la orizont este însă cel care va fi proiectat pe vechiul amplasament al fostului combinat chimic Doljchim. Potrivit primarului Ovidiu Flori, acolo există o suprafață de aproximativ 200 de hectare, pe care s-au aflat instalațiile pentru producerea de îngrășăminte chimice, instalații care, între timp, au fost demolate și valorificate la fier vechi. Autoritățile locale – terenul aflându-se situat pe raza teritoriului comunei Ișalnița – poartă acum tratative cu proprietarul acestui teren, OMV Petrom, pentru cumpărarea întregii suprafețe. „Terenul a fost decontaminat, o obligație prevăzută în contractul semnat de către OMV Petrom, și poate fi preluat. Suntem în discuții în acest sens și sperăm să ajungem la un consens într-un timp rezonabil, astfel încât să putem, foarte repede, să grăbim și proiectului unui și mai mare parc industrial, care ar schimba nu numai comuna noastră, dar chiar toată regiunea”, a declarat primarul comunei Ișalnița, Ovidiu Flori.
LAURA MOȚÎRLICHE și RADU ILICEANU