Şeful DGPI va fi numit de ministrul de Interne

0
296

cameraCamera Deputaţilor a adoptat ieri cu 174 de voturi “pentru”, 81 “împotrivă” şi 18 abţineri, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 76/2016 privind reorganizarea DGPI, cu amendamentul că ministrul de Interne va fi cel care va numi şeful acestei structuri. Astfel, ministrul Carmen Daniela Dan va fi cea care va alege şeful DGPI, cu avizul CSAT. Ordonanţa de Urgenţă privind reorganizarea structurii datează de pe vremea Guvernului condus de Dacian Cioloş, iar actul normativ prevedea iniţial ca şeful serviciului secret al MAI să fie numit de către premier, la propunerea ministrului de Interne, cu avizul CSAT. În Parlament însă, comisiile de specialitate au adoptat o serie de amendamente, potrivit cărora directorul general al DGPI este cadru militar în activitate, numit în funcţie de către ministrul Afacerilor Interne, cu avizul CSAT. În plus, activitatea desfăşurată de ofiţerii serviciului secret al MAI în domeniul securităţii naţionale va avea caracter secret de stat, iar controlul asupra serviciului va fi exercitat de Comisiile de apărare ale Parlamentului.