Primăvara pare-se a fi o stare de spirit creativă pentru artistul plastic Bogdan Bobin, care revine pe simezele craiovene cu o nouă expoziţie în seria „Manufactura de culoare”. De fapt, o adevărată explozie de culoare, regăsită atât în imaginile încărcate de simboluri, cât şi în cele cu tematică ludică.
Cele 70 de lucrări de grafică – realizate în creioane colorate ori acuarelă – sunt găzduite, zilele acestea, de Galeriile „Cromatic” ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. Le sunt alăturate câteva sculpturi în lemn şi mai multe tiugi pictate, ce împrumută din contururile lor sinuoase tehnicii de realizate a lucrărilor de grafică. Pe lângă culorile vii, acesta rămâne, de altfel, un element distinctiv şi recognoscibil al artei lui Bogdan Bobin, dând unitate expoziţiei, ca şi seriei „Manufactura de culoare”.
«Aduc în expoziţie câteva desene din urmă cu 25 de ani, dar cele mai multe sunt realizate pe parcursul anului trecut sau mai recent. Multe sunt executate în timp – schiţate, creionate într-un moment de inspiraţie, „uitate” şi apoi regăsite pentru a-şi căpăta culorile. Sunt sări şi idei care „mă încearcă”, tatonează… Reuşesc în proporţie destul de mică să le redau…», mărturisea, la vernisaj, artistul. „Manufactura de culoare” este o temă mai veche, pe care o continuă după ce a exemplificat-o în alte câteva expoziţii deschise la Galeriile „Vollard” ale Casei de Cultură „Traian Demetrescu”.
De formaţie, Bogdan Bobin este arhitect. A studiat la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, dar nu a profesat decât o scurtă perioadă după absolvire. S-a apropiat apoi de grafică, având avantajul unui „desen exact, tehnic, precis”, după cum recunoaşte. De-atunci, este într-o permanentă căutare de sensuri, forme, perspective şi culori. „Lucrez… Contează lucrul în sine mai mult decât punctul în care ajung. Când simt că am definit o stare, merg mai departe. Nu îmi propun nimic, arta mă conduce”, afirmă Bogdan Bobin. Ce îşi doreşte pe mai departe? „Să încerc să vin cu… un aer expoziţional în fiecare anotimp!”, spune artistul. Şi să îşi păstreze starea de spirit, am adăuga noi, luându-şi şi mai în serios „joaca” de-a formele şi culoarea.
Expoziţia „Manufactura de culoare” de la Galeriile „Cromatic” este una cu vânzare şi cu intrare liberă şi poate fi vizitată până pe data de 17 martie a.c.