Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret (ASSITEJ), Uniunea Internaţională a Marionetiştilor (UNIMA) şi Institutul Internaţional de Teatru (ITI) au reunit, începând din acest an, sub genericul „Săptămâna Mondială a Teatrului”, cele trei mari sărbători – Ziua Internaţională a Teatrului pentru copii şi tineret (20 martie), Ziua Mondială a Marionetiştilor şi Păpuşarilor (21 martie) şi Ziua Mondială a Teatrului (27 martie) –, celebrând timp de şapte zile puterea artelor spectacolului. La Craiova, „Săptămâna Teatrului” a fost organizată încă din 2009, iar în acest an, în organizarea Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”, se doreşte a fi „o călătorie prin universul minunat al artelor spectacolului şi o voce pentru importanţa teatrului în educaţie şi cultură”.
«Decizia celor trei organizaţii internaţionale ne bucură, având în vedere că, la Craiova, „Săptămâna Teatrului” este unul dintre cele mai importante evenimente culturale de peste an încă din 2009, când Asociaţia Culturală GAG a organizat pentru prima dată „Săptămâna Internaţională a Teatrului”, care până la ediţia cu numărul 5, cea din 2013, s-a desfăşurat în perioada 21-27 martie, iar din 2014, când manifestarea a fost dusă mai departe de Teatrul „Colibri” Craiova, se derulează între 20 şi 27 martie», se precizează într-un comunicat de presă al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”.
„Săptămâna Teatrului” a fost celebrată la Craiova prin spectacole, ateliere de creaţie, expoziţii de scenografie, de fotografie, de pictură murală, a mediat dialoguri între oamenii teatrului şi autorităţi, cadre didactice, elevi şi studenţi, scriitori, voluntari. Din 2014, în această săptămână, Teatrul „Colibri” şi-a deschis permanent porţile spre vizitare pentru toţi craiovenii dornici să vadă culisele teatrului de animaţie, să interacţioneze cu oamenii din spatele spectacolelor care îi bucură cu poveşti şi păpuşi, indiferent de vârstă. Evenimentul va fi marcat de instituţie, şi în acest an, printr-o mulţime de evenimente, începând cu data de 20 martie.
«De 9 ani încoace, „Săptămâna Teatrului” la Craiova este fenomenul care ne împrieteneşte cu universul fascinant, complex şi divers al teatrului sub toate formele lui de manifestare. În fiecare an, mesajele personalităţilor din lumea artistică mondială, desemnate să se adreseze publicului, au fost traduse, citite pe scene de teatru sau în instituţii de educaţie şi cultură, publicate în mass-media locale şi naţionale, reamintind rolul special pe care teatrul îl joacă în educaţie, în cultură, în evoluţia spirituală a popoarelor lumii», se mai menţionează în comunicatul Teatrului „Colibri”.
În 2017, mesajul cu ocazia Zilei Internaţionale a Teatrului pentru copii şi tineret (20 martie) va fi rostit de scriitorul Francisco Hinojosa (Mexic) şi de preşedintele ASSITEJ, Yvette Hardie, iar celui cu prilejul Zilei Mondiale a Marionetiştilor şi Păpuşarilor (21 martie) îi va da citire Nancy Lohman Staum (S.U.A.). Mesajul de Ziua Mondială a Teatrului (27 martie) îi aparţine cunoscutei actriţe de teatru şi film Isabelle Huppert (Franţa).