Astăzi se sărbătoreşte ,,Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor”, o manifestare dedicată solidarităţii în cadrul mişcări consumatoriste internaţionale. Primul eveniment a debutat în anul 1962. La acea dată, John Fitzgerald Kennedy a enunţat primele patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate; dreptul la informare; dreptul de a fi ascultat; dreptul de a alege produse şi servicii. În ţara noastră, A.N.P.C. s-a consolidat, în timp, ca instituţie cu atribuţii specifice, iar la nivelul Olteniei, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia s-a impus, prin măsurile luate periodic, ca un veritabil organism public de apărare a drepturilor consumatorilor, într-o lume a comerţului tot mai greu de controlat.
Asociaţia Internaţională a Uniunii Consumatorilor a adăugat încă patru drepturi: dreptul la despăgubire; dreptul la educare; dreptul la un mediu înconjurător sănătos; dreptul la asigurarea necesităţiilor şi nevoilor fundamentale. Pentru promovarea intereselor consumatorilor şi asigurarea unui nivel de protecţie a acestora, Uniunea Europeană contribuie la protejarea sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi la promovarea dreptului acestora la informare, la educare şi la organizarea în vederea apărării intereselor lor.
Un drum anevoios până la forma actuală a ANPC
La crearea sa, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor nu avea autonomie, ci era parte integrantă a organismului ce se numea, pe atunci, Comisia Naţională pentru Standarde, Metrologie şi Calitate. 1992 este anul în care Comisia se reorganizează în organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, respectiv Institutul Român de Standardizare, Biroul Român de Metrologie Legală şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. Ordonanţa nr. 18/1992 reprezintă actul de naştere a instituţiei care acţionează pentru realizarea strategiei politicii şi a obiectivelor guvernamentale în domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, precum şi al intereselor legitime ale acestora.
În acea perioadă, activităţile de bază ale Oficiului erau supravegherea pieţei şi cea de rezolvare a reclamaţiilor venite de la consumatori. Începând cu 1992, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor a demarat ample acţiuni de informare şi de conştientizare cu privire la drepturile fundamentale pe care fiecare persoană fizică le deţine în calitatea sa de consumator. De-a lungul anilor, O.P.C. a căpătat în conştiinţa publică, pe lângă calitatea de apărător al drepturilor oricărui consumator, o responsabilitate în plus, şi anume aceea de sursă permanentă de sfaturi în achiziţia de bunuri alimentare, nealimentare sau la încheierea contractelor pentru diverse servicii.
Obiective pentru 2017
În prezent, actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor este Hotărârea Guvernului nr. 700 din 11 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 491 din 18/07/2012.
Principalele activităţi ale inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor sunt: supravegherea permanentă a pieţei prin controale şi prin analiza reclamaţiilor; informarea consumatorilor cu privire la produsele neconforme/contrafacute sau periculoase; protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incorecte; consilierea şi educarea consumatorilor; consilierea gratuită a operatorilor economici.
„În 2017, conducerea C.R.P.C.R S-V OLTENIA îşi propune ca măsuri pentru creşterea nivelului protecţiei consumatorilor următoarele: creşterea siguranţei alimentare prin efectuarea de controale tematice şi prelevări de produse, urmărirea modului de comercializare, etichetare, depozitare, prezentare şi publicitate; îmbunătăţirea calităţii serviciilor; îmbunătăţirea sistemului de transmitere şi urmărire a sesizărilor şi reclamaţiilor, precum şi menţinerea unui parteneriat de încredere între C.R.P.C. – C.J.P.C-uri şi consumatori, astfel încât aceştia să fie protejaţi la cel mai înalt nivel”, ne-a declarat Radu Preda, comisar-şef al Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia.
Drepturile consumatorilor în era digitală
În anul 2016, comisarii C.R.P.C.R.S-V OLTENIA au efectuat 7.938 de acţiuni şi au soluţionat un număr de 4.782 de reclamaţii înregistrate. În fiecare an, cu aceasta ocazie este aleasă o temă particulară de discuţie. Tema abordată în acest an de către A.N.P.C., cu prilejul sărbătoririi zilei mondiale a consumatorilor, este de un interes deosebit – ,,Drepturile consumatorilor în era digitală”.
Prin colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene – Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea s-a organizat în data de 11 martie 2017 etapa judeţeană a concursului ,,Alege este dreptul tău”, tema concursului fiind ,,Drepturile consumatorilor în era digitală” şi cuprinde: expoziţie de desene pentru elevii claselor I-IV iar pentru elevii claselor VII –VIII creaţii grafice care să reprezinte o pagina web de comercializare a unui produs sau serviciu. Concursul propriu-zis – faza judeţeană pentru clasele IX-XI cuprinde două probe, constând în susţinerea unui test grilă şi redactarea unui eseu cu tema ,,Cumpăr online şi ştiu ce drepturi am”, regulamentul concursului îl pot accesa toţi cei interesaţi de pe site-ul ANPC JUNIOR, unde se află şi bibliografia pentru concurs.
Sfaturi pentru consumatorii care achiziţionează produse online
Comerţul online este reglementat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Consumatorii trebuie să fie atenţi să verifice, înainte de încheierea contractului, dacă pe site comerciantul informează corect şi complet privind: datele sale de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon şi fax); caracteristicile esenţiale ale produsului; preţul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalităţile de plată şi de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs; existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.
Anul trecut, consumatorii români au făcut plăţi de 1,8 miliarde de euro (aproximativ 5 milioane de euro în fiecare zi) pentru cumpărături prin Internet, cu aproape 30% mai mult decât în 2015, când s-au înregistrat 1,4 miliarde de euro. Doar de Black Friday (noiembrie 2016) românii au cumpărat produse în valoare de aproximativ 130 de milioane de euro, cu mult peste valoarea de 100 de milioane de euro înregistrată de Black Friday 2015. O creştere considerabilă a cunoscut şi intrarea pe piaţă a dispozitivelor mobile de tip smartphone: de la 50% în 2015, la 70% în 2016. Drept urmare, magazinele online din România au înregistrat creşteri semnificative ale traficului generat de dispozitivele mobile: peste 50% din vizitele pe site-uri se fac de pe mobil în detrimentul desktop-ului. Achiziţiile făcute de pe telefoane mobile au ajuns la 35-40% din totalul cumpărăturilor online.
Până când putem returna un produs
În cazul returnării produsului, consumatorul îşi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului. Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului.
Profesionistul rambursează sumele folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării. Comerciantul are obligaţia să ramburseze sumele plătite de consumator în cel mult 14 de zile de la data denunţării contractului de către consumator.
Foarte important: consumatorul trebuie să citească termenii şi condiţiile de funcţionare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeşte cu înca 12 luni, în cazul în care comerciantul nu a menţionat în format expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor.
Reguli de bază înainte de a pleca la cumpărături
Când te-ai hotărât să pleci la cumpărături, indiferent că este vorba despre cele de zi cu zi sau ocazionale, există câteva reguli pe care trebuie să le cunoşti şi să le aplici pentru a te proteja de unele necazuri. „Iată-le pe cele mai importante dintre acestea: Nu cumpăra de oriunde şi orice! Alege marfa dintr-un magazin specializat în asemenea produse. Nu cumpăra din primul magazin ieşit în cale, mai cu seamă când este vorba de alimente! În cazul mărfurilor de consum curent – în special cele comestibile – testează mai multe magazine din aproprierea locuinţei sau de pe traseele tale obişnuite şi stabileşte-ţi preferinţele, în funcţie de ceea ce vrei să cumperi. Clientul fidel al unui magazin află de la vânzător unele amănunte legate de un produs sau altul, pe care un cumpărător ocazional nu le va cunoaşte niciodată. În pieţele agroalimentare, nu cumpăra decât produse agricole, chiar dacă unele mărfuri sunt cu câteva zeci de lei mai ieftine decât la magazinul tău preferat. În caz contrar, în 99% dintre situaţii, vei regreta pentru că: fie kg cântăreşte 900 g, fie marfa este depreciată, astfel că îţi asumi riscuri suplimentare consumând-o, fie vei constata că este improprie pentru consum”, a mai precizat Radu Preda.