Radu Berceanu şi negarea negaţiei

0
76
Radu Berceanu

Sunt momente sau, mai bine zis, declaraţii de presă, când senatorul de Craiova, Radu Berceanu, liderul PDL Dolj, surprinde prin dezinvoltură, vioiciunea exprimării şi chiar inedite figuri de stil. Când a spus, de pildă, recent, referindu-se la opţiunea prematur declarată a lui Teodor Baconschi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, că nu poţi fi şeful asociaţiei crescătorilor de porumbei, dacă nu te revendici de la o consacrată experienţă în columbofilie şi nu dosebeşti porumbelul de porumbiţă, chiar avea dreptate. Logică. Şi, surprinzător, invoca, în exclusivitate criteriul profesionalismului, în dauna dexterităţilor de duzină. Deunăzi, întrebat de un jurnalist local „de ce a fost schimbat prefectul”, a oferit un răspuns în doi peri, i-am spune, mai degrabă, de complezenţă, deşi Radu Berceranu, ca să evite vociferările şi febra, a încercat o eschivă care nu i-a mai ieşit. „Am şi spus că s-ar putea, dacă o să avem posibilităţi, să mai facem schimbări, adică jumătate de mandat unul, jumătate altul”. Adică nimic despre dilentantismul „fostului”, despre inadecvarea, aroganţa, absenţa calmului deliberativ şi tot cortegiul de motive adevărate, inclusiv vocaţia de delator, care au impus schimbarea din funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu. În felul acesta, printr-o negare a negaţiei, Radu Berceanu l-a pus involuntar pe noul prefect, Nicolae Giugea, cadru universitar, fost secretar de stat la MADR, fost director la ADS, pe acelaşi tapet cu predecesorul său, ageamiu de-a dreptul în administraţia publică locală, ceea ce nu este cazul. Senatorul Radu Berceanu nu putea spune motivele concrete în temeiul cărora a solicitat ministrului Administraţiei şi Internelor schimbarea din funcţie a lui Eugen Georgescu, dar putea spune clar şi concis: „Din evaluările noastre nu a avut randamentul dorit. Adică nu a mers, ce mai tura-vura”. O importantă demnitate publică, aşa cum este cea de reprezentat al guvernului în teritoriu nu se acordă în reprize, adică jumătate unuia şi jumătate altuia, drept bonus politic, fără a se avea în vedere o anumită vocaţie, o adecvată pregătire profesională, o anumită conduită civică, corectitudinea limbajului, dincolo de râgăieli şi sudalme, o anumită stilistică a conducerii unor treburi publice. Aici nu este vorba de a împăca şi capra şi varza, ci de un eşec deplin într-o desemnare şi necesara corecţie de rigoare. În materie de căinţă şi onestitate nu există „prea târziu”. Admitem, pe de altă parte, că nici o alegere nu este sigură. Un bun profesionist pe un domeniu dat, sau un om integru, nu sunt în mod garantat şi desărvârşiţi funcţionari publici. Dar măcar au o calitate de la care se poate porni, au un capital. De la ce se revendică Eugen Georgescu, cum am tot întrebat? De la un scandal necurmat pe la SCLDP Dolj? Ori, Radu Berceanu, în loc de criterii, ne aminteşte „de cei care au candidat în alegerile parlamentare, dar nu au ieşit” şi au trebuit răsplătiţi, între aceştia aflându-se şi „demisul”, pe care a trebut să-l facă, în regim de urgenţă, funcţionar public, printr-un stagiu formal la MTS. Pendulând între bădărănie, dezordine comportamentală, şi amatorism administrativ, respectivul a eşuat prematur, încât a devenit „apt de promovare”, având utilizare universală. Fiindcă orice şut în fund este un pas înainte. Pe post de Moş Crăciun, în decembrie 2009, senatorul de Craiova, Radu Berceanu, a oferit multe bonusuri militanţilor partidului. Ca să nu ne mai încurcăm cu vorba, unii le-au meritat şi, de bine de rău, se descurcă discret. Alţii au dat cu bâta în baltă, fiindcă au primit mai mult decât au putut duce.