Ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, s-a desfăşurat şedinţa cu directorii instituţiilor şcolare din învăţământul preuniversitar. S-au dezbătut mai multe probleme, cele mai multe ţinând de tematica specifică procesului educaţional, dar cea mai importantă a fost cea legată de asigurarea protecţiei împotriva incendiilor.
După atâtea tragedii care au avut loc în ultimul timp, indiferent de locaţii, s-au intensificat controalele în ceea ce priveşte siguranţa la incendii. Ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a avut loc şedinţa cu directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar din teritoriu, fiind discutate mai multe probleme, una dintre ele fiind cea legată de protecţia împotriva incendiilor, prin obţinerea tuturor documentelor legale.
«Monitorizăm tot timpul situaţia de prevenire a incendiilor şi cea care ţine de obţinerea avizelor necesare pentru clădiri, inclusiv a celor din învăţământ. Ne-am întâlnit şi cu situaţii particulare, în timpul controalelor efectuate, dar trebuie să amintim că este obligatorie obţinerea actului de securitate la incendiu. Vreau să spun că la noi veţi găsi tot timpul înţelegere, vă vom acorda consultanţă, totul pentru intrarea în legalitate. Este foarte adevărat că prorogarea legii în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor de prevenire se va termina la 30 iunie, dar îi rugăm pe toţi directorii să intre în legalitate, deoarece, după termenul amintit, sunt pasibili de amenzi contravenţionale, care nu sunt mici. Vreau să mai spun că sunt şi exemple de bune practici – Grădiniţa din Braloştiţa, Liceul de la Melineşti, Şcolile Gimnaziale „Sf. Dumitru” şi „Traian”, din Craiova unde s-a dovedit că se poate, dacă se vrea», a precizat col. Bogdan Vlăduţoiu, şef al Inspecţiei de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj.
Termene pentru preşcolară
Aşa cum aminteam, pe lângă tematica legată de asigurarea securităţii în caz de incendiu, în cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar, la şedinţă s-au aflat în dezbatere şi alte probleme. «Sigur, am discutat tot ceea ce înseamnă securitate la incendii, iar aici le mulţumim celor de la ISU Dolj, care ne îndrumă. Sunt puţine şcoli care nu au astfel de autorizaţie, dar toate dificultăţile îşi vor găsi căi de rezolvare. Dar, s-au discutat şi probleme care ţin strict de procesul educaţional. Vorbind de apropierea simulărilor la examenele naţionale, ne propunem asigurarea prezenţei elevilor la aceste examene în procent cât mai mare, iar rezultatele să fie cât mai bune în fiecare unitate şcolară. În ceea ce priveşte înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc şase ani până la data de 31 august 2017, pe 22 februarie este data-limită la care trebuie afişate locurile disponibile în unităţile care au o astfel de formă de învăţământ, iar cererile pot fi depuse până pe 16 martie. De asemenea, în intervalul 23 februarie – 2 martie, fiecare şcoală va desfăşura „Ziua porţilor deschise”, în care se va prezenta oferta educaţională », a spus prof. Monica Sună (foto), inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.