La Liga: Real se dezmeticeşte

0
393

După înfrângerea categorică (0-4), în urmă cu o săptămână, pe „Vicente Calderon”, Real Madrid a câştigat aseară (2-0) în faţa celor de la Deportivo La Coruna, prin golurile realizate de Isco (min. 23) şi Karim Benzema (min. 73), acesta aflat la cel de-al 12-lea gol în actualul sezon de La Liga. De la sosirea sa la Real în 2009, fostul lyonez a marcat de 84 de ori. Real Madrid avusese o săptămână de coşmar- “delicată şi particulară” cum a numit-o Ancelotti – fiindcă înfrângerea în faţa celor de la Atletico Madrid a fost urmată de sărbătorirea zilei de naştere a lui Cristiano Ronaldo, extrem de criticată în presă. Oamenii lui Carlo Ancelotti, lipsiţi de aportul lui James Rodriguez, Modric, Sergio Ramos, Marcelo (accidentat în cursul partidei) îşi menţin poziţia de lider în La Liga, dar aşteaptă dubla cu Schalke 04 în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Să consemnăm şi debutul recrutului brazilian Lucas Silva, adus de dată recentă. Alte rezultate: Almeria – Real Sociedad 2-2; FC Sevillia – Cordoba 3-0; Granada – Athletic Bilbao 0-0; Malaga – Espanyol Barcelona 0-2.