Prins la furat în „Auchan”

0
348

Poliţiştii Secţiei 3 Craiova au fost anunţaţi, luni după-amiază, de agenţii de pază ai hypermarketului „Auchan”, de pe Calea Bucureşti că au surprins un bărbat în timp ce sustrăgea mai multe bunuri din unitate. Un echipaj de siguranţă publică, format din poliţişti şi jandarmi a fost trimis la faţa locului, oamenii legii stabilind că este vorba despre Costinel Ciungu, de 21 de ani, din Craiova. Acesta avea mai multe produse cosmetice, în valoare totală de 113,85 lei, bunuri pe care le sustrăsese din incinta magazinului şi cu care voia să plece fără să le achite. “Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit reprezentanţilor societăţii comerciale, pe numele craioveanului fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent Amelia Căprărin.