De ce nu a folosit Guvernul fondul de rezervă pentru judeţele aflate în stare de alertă?

0
362

PSD i-a solicitat primului-ministru Mihai Razvan Ungureanu să prezinte, oficial, motivele pentru care Guvernul nu a urgentat emiterea unei hotărâri prin care Autoritatea Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale să acorde ajutoare umanitare pentru cei complet izolaţi şi îi cere totodată să precizeze motivul pentru care nu a folosit nici Fondul de urgenţă bugetară – destinat cheltuielilor urgente sau neprevăzute, dar mai ales Fondul de intervenţie pus la dispoziţia Guvernului. Conform art. 30 alin. 4 din Legea 500/2002, din acest fond de intervenţie “prin hotărâri de Guvern se repartizează sume pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate”.

Datele oficiale prezentau peste 70.000 de oameni complet izolaţi, ieri-dimineaţă, însă la nivelul Guvernului se ştia că cifra reală a acestora se apropie de 300.000. Deşi Ministerul de Interne a anunţat 74 de decedaţi, autorităţile locale transmiteau că numărul acestora era mult mai mare. “Lupta pentru supravieţuire a locuitorilor din sutele de localităţi izolate, în mare parte bătrâni, este extrem de dură, în condiţiile în care autorităţile locale sunt depăşite de situaţie sau în unele cazuri nu s-au implicat aproape deloc, magazinele locale care au pe stoc alimente le vând la suprapreţ, pâinea ajungând să coste între 10-15 lei, iar preţul unor produse, cum sunt cartofi sau lemne, triplându-se”, se arată într-un comunicat al PSD.

“S-a ajuns în situaţia inacceptabilă în care se face speculă cu ajutoarele primite”

Social-democraţii au mai atras atenţia că “s-a ajuns în situaţia inacceptabilă în care se face speculă chiar cu ajutoarele primite”, iar prefecţii unor judeţe nu au solicitat declararea stării de alertă, deşi unii primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene au cerut cu insistenţă acest lucru. “În consecinţă, PSD insistă ca premierul Răzvan Mihai Ungureanu să explice clar dacă mai există alimente şi combustibil în rezervele de stat, dacă mai sunt bani în fondurile de urgenţă bugetară şi de intervenţie puse la dispoziţia Guvernului sau ele au fost deja folosite de fostul Guvern Boc pentru alte proiecte. Şi asta pentru că este de neacceptat ca Executivul să anunţe că situaţia este sub control, autorităţile să nu ia nici o măsură, dar mii de oameni din alte localităţi din ţară să se mobilizeze pentru a dona, din puţinul lor, alimente, îmbrăcăminte sau combustibil pentru cei izolaţi”, se subliniază în comunicatul citat.

Banii publici – la dispoziţia primăriilor PDL, în anii precedenţi

Cererea PSD este fondată ţinând cont de faptul că situaţia distribuirea fondurilor din Fondul de rezervă al Guvernului la nivel naţional, în funcţie de apartenenţa politică a primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene, relevă faptul că cei mai mulţi bani s-au îndreptat spre oamenii PDL: 58% în 2009, 60% în 2010 şi aproape 50% 2011. Primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene ai PSD au primit 25% în 2009, 16% 2010 şi 17%  în 2011.

În 2011 s-a întâmplat la fel. De la începutul anului 2011şi până la finalul lui, Guvernul Boc a alocat din Fondul de rezervă pe care-l are la dispoziţie, prin nouă hotărâri de guvern, suma de 196,28 milioane lei. Banii au fost direcţionaţi cu predilecţie către localităţile conduse de primari PDL. Cele mai multe fonduri destinate primăriilor PDL au fost alocate în judeţele Neamţ, Suceava, Cluj, Dâmboviţa, Timiş, Prahova, Bacău, iar cele mai puţine în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Satu Mare, Vrancea. În judeţul Dolj, deşi PSD are 46% din primari, trei sferturi din fondurile alocate în 2011 s-au îndreptat spre primarii portocalii.