Liberalii lasă impresia că înnoată împotriva cursului apei, la guvernare, şi nu prea ştiu cu claritate ce vor. Chiar priviţi cu îngăduinţă pentru situaţia delicată în care se află la guvernare, lipsiţi de o susţinere fermă şi sigură în Parlament, devine tot mai clar că nu au fost pregătiţi temeinic pentru ceea ce li s-a oferit şi nu sunt capabili să contrabalanseze, cu tact, deficienţe curente. Culeg într-un fel prematur roadele amărui ale anilor de opoziţie militantă, dar nelucrătoare. Anii irosiţi în gâlceavă şi gesticulaţii. Împotmolirea de acum, tot mai vizibilă, cu destui miniştri inabili, lipsiţi de orice vocaţie, cum se prezintă actualul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, total străină de portofoliul încredinţat, cum o eticheta mai zilele trecute prof. univ. dr. Alexandru Atanasiu, fost ministru al Muncii şi al Educaţiei, e nota de plată a voluptăţi de a striga „ciuma roşie” şi alte lozinci fără preocuparea de a agoniza ceva dincolo de strigăt. Desfiinţarea Departamentului pentru situaţii de urgenţă condus de secretarul de stat Raed Arafat, pare o altă năstruşnicie. Şi mai sunt şi altele. Ieri, CExN al PSD a decis în privinţa depunerii unei moţiuni de cenzură la începutul lunii februarie, dacă Guvernul îşi asumă răspunderea privind adoptarea legii alegerilor primarilor în două tururi, concomitent cu depunerea unei sesizări la CCR. Certă este oricum următoarea situaţie: guvernul Orban işi doreşte să pice printr-o moţiune de cenzură, pentru a forţa alegerile anticipate, pe care nu le doresc, momentan, social-democraţii, aceştia vizând „împotmolirea” actualei guvernări, din raţiuni bineînţeles electorale. O moţiune de cenzură poate să treacă sau să nu treacă. Strategia croită de liberali ar putea fi dată peste cap chiar de CCR –nu suntem în criză politică- în situaţia coagulării unei alte majorităţi parlamentare, din configuraţia existentă, aptă să dea un guvern. Asta după ce unii dintre parlamentarii social-democraţi au votat la comandă altceva decât i-au mandatat cetăţenii, la doborârea propriului guvern. Şi încet, încet, ne lămurim şi în privinţa consecinţelor neavute în vedere, în suficientă măsură la înlăturarea guvernului Viorica Dăncilă, după ce preşedintele Klaus Iohannis blocase de-a lungul întregului an orice remaniere guvernamentală, pentru a face imposibilă realizarea angajamentelor faţă de cetăţeni. Şi dacă liberalii au salutat astfel de demersuri, acum se văd ei inşişi blocaţi în intenţiile lor, unele neanunţate, cum ar fi creşterea vârstei de pensionare sau posibila prorogare a legii privind dublarea alocaţiilor pentru copii până la vară. Recurgând la decizii în spatele uşilor închise şi asumarea răspunderii, guvernul Ludovic Orban forţează… anticipatele. Dorite şi de preşedintele Klaus Iohannis, care vrea un guvern al său, un parlament al său, şi dacă se poate şi deplină linişte socială. Doleanţe… fireşti, dar nu uşor de infăptuit. Actuala legislaţie electorală, spunea ieri Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, a fost votată în Parlament, şi prin aportul multor actuali parlamentari liberali, şi modificarea ei, cu puţine luni înaintea „localelor” nu este posibilă. Aşadar, alegeri anticipate şi nu la termen, pentru aşa ceva se duce bătălia. Adică devansarea cu câteva luni a alegerilor de la termenul lor legitim. Care ar presupune şi vreo trei luni de instabilitate guvernamentală. Şi asta în următoarele circumstanţe: guvernul are bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale adoptate înainte de 31 decembrie, promulgate şi în Monitorul Oficial. Dar singura sa dorinţă rămân anticipatele pentru a valorifica, din plin, ceea ce arată sondajele. Aşa cum decurg lucrurile, orice zi, în plus pentru actualul guvern, nu înseamnă decât corodarea încrederii, motiv pentru care ne aşteaptă un an politic realmente învolburat. Cum a fost şi cel precedent.
