Simona Halep s-a calificat în turul secund la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe Kaia Kanepi cu 6-7, 6-4, 6-2. Liderul mondial, care nu mai câştigase un meci de 5 luni, s-a revanşat astfel după ce pierduse în două seturi în faţa estoniencei, în turul 1 la US Open, anul trecut. Kanepi, care nu mai jucase chiar de la Openul american, a făcut nu mai puţin de 62 de erori neforţate, uşurând misiunea româncei. Scorul directelor cu jucătoarea baltică este acum 2-1 pentru Halep, care anul trecut a fost finalistă la Melbourne. “Ştiam ce trebuie să fac, ştiam că este foarte puternică, dar că trebuie să am încredere şi voi avea şi mai multă în turul următor, chiar dacă va fi un meci la fel de dificil” a spus Halep la final. Ea a apărut într-un outfit nou, o bluză destul de scurtă, roz, cu inserţii pe gât şi pe mâneca stângă, şi o fustă de culoare închisă.
În turul secund, pe Halep o aşteaptă un alt meci greu, cu americanca Sofia Kenin (20 de ani, locul 28 WTA), care recent a câştigat turneul de la Hobart, fără a ceda vreun set, iar în primul tur la Australian Open a trecut de Veronika Kudermetova (Rusia), scor 6-3, 3-6, 7-5.