Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj au anunţat că, duminică, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, membrii unui echipaj mobil din cadrul IJJ Dolj, aflaţi în timpul executării unei misiuni specifice, au depistat pe str. Felix Aderca, din municipiul Craiova, un tânăr ce reuşise să sustragă o roată de rezervă, dintr-un autoturism, cu intenţia de a o valorifica. La vederea echipajului, tânărul în cauză a început să manifeste un comportament suspect, drept pentru care jandarmii au procedat la interceptarea şi stabilirea identităţii acestuia, constatând că se numeşte P. A., în vârstă de 21 ani, din loc. Drăgoteşti, jud. Dolj, iar pe timpul verificărilor efectuate tânărul în cauză a recunoscut că a sustras roata de rezervă, dintr-un autoturism parcat pe str. Şoimului, din Craiova. În scurt timp a fost identificată şi partea vătămată, care a confirmat că bunul sustras îi aparţine şi căreia i-a fost restituit. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiuni de furt şi a fost condusă la sediul Secţiei 1 Poliţie pentru continuare cercetărilor.