Universitatea a fost învinsă cu 4-2 în primul meci al anului, de formaţia germană de liga a III-a SV Meppen, care a marcat de 3 ori în decurs de 4 minute
Se spune că nu e bine să începi anul cu o înfrângere, dar Universitatea s-a împiedicat în primul meci amical susţinut în cadrul stagiului din Antalya. Pe terenul 4 de la Papillon Centre, oltenii au întâlnit o formaţie din subsolul Ligii a III-a din Germania, SV Meppen. Prima repriză s-a terminat cu avantaj minim pentru Universitatea, datorită golului superb înscris de Mitriţă, după o acţiune individuală demarată din stânga şi finalizată de la 16 metri cu şut în vinclu. Nemţii, care s-au aflat la ultimul amical înaintea reluării sezonului, ei zburând imediat spre casă, au dominat net primul sfert de oră al reprizei secunde şi au marcat de 3 ori în 4 minute. Apărarea Craiovei şi portarul Laurenţiu Popescu au arătat de parcă ar fi jucat la pariuri pe multe goluri şi 1 pauză 2 final, invitându-i practic pe nemţi să marcheze. La fiecare fază din care au marcat, cei de la Meppen au avut mai multe ocazii de a relua spre poartă,. Ieşită din perioada de hipnoză, Universitatea şi-a creat ocazii prin Gustavo, Burlacu şi Martic, iar golul de 3-2 a venit după o acţiune a lui Burlacu în stânga şi un şut pe colţul scurt, care l-a surprins pe portarul Domaschke. Goal-keeper-ul german s-a revanşat peste câteva minute, când a apărat un penalty acordat uşor, la o pătrundere a lui Juncu, şi bătut prost de Gustavo. Era deja 4-2 însă, fiindcă nemţii au speculat nişte gafe în lanţ dubioase ale fundaşilor şi mijlocaşilor centrali ai Craiovei.
După meci, Alex Băluţă a declarat din nou că nu este interesat de plecarea la FCSB. Devis Mangia a folosit ieri portarii de rezervă, iar dacă Mitrovic nu prea avut ce apăra, „Popică” a fost întrebuinţat şi nu a făcut faţă. Cel mai probabil, el va fi împrumutat, la revenirea din Turcia. Defensiva în repriza a doua a fost incredibil de modestă. Bic a jucat titular şi nu a făcut-o rău, chiar a avut o ocazie, e jucător box to box care poate fi o soluţie alături de Zlatinski şi Mateiu. În repriza a doua s-a evidenţiat Burlacu. Următorul meci amical al Universităţii Craiova va fi 21 ianuarie, cu Lechia Gdansk, locul 11 în prima ligă din Polonia. Oricum, programarea amicalelor este oarecum bizară, la distanţă de o săptămână, pentru ca în ultima zi de cantonament să se dispute două meciuri.
Atacantul Glavina, testat în repriza a doua
În repriza secundă, Mangia l-a testat în avanposturi pe croatul Dominik Glavina, un vârf de 25 de ani, liber de contract, care a mai jucat la Varazdin, Beitar Ierusalim, Slaven Belupo, Inter Zapresic şi Rudar Velenje. Acesta n-a impresionat, deşi a avut o ocazie de a marca. „Profesioniştii” care se ocupă de imaginea clubului din Bănie habar n-au avut că acest Glavina a evoluat în meciul cu Meppen, atât site-ul oficial, cât şi şi pagina de facebook a clubului nemenţionând participarea croatului la meciul cu nemţii. Incredibil, dar jucătorul cu numărul 24, care a evoluat în repriza secundă, a fost ignorat, deşi purta tricoul Ştiinţei. De altfel, deşi s-a deplasat în Antalya un întreg contigent din cadrul departamentului de comunicare, aceştia nu s-au lămurit defel asupra sistemului de joc pe care l-a folosit Devis Mangia, aşezând jucătorii într-un ciudat 5-3-2, un talmeş-balmeş total, când de fapt Craiova a jucat în acelaşi 3-4-3 pe care-l utilizează în acest sezon.
Portarul Seculin, recomandat de Capece
După ce l-a ratat pe portarul Pigliacelli, care a preferat să rămână în Serie B, la Pro Vercelli, Universitatea şi-l doreşte pe Andrea Seculin, portar de 27 de ani şi 1,90 metri care a prins un singur meci în acest sezon pentru Chievo, în Cupa Italiei. Seculin este recomandat de noul antrenor cu portarii a Craiovei, italianul Mario Capece. „Toţi antrenorii m-au ajutat, dar peste toţi îl situez pe Mario Capece, cu care am şi acum o relaţie fantastică” declara Seculin într-un inerviu pentru presa din Italia. În vârstă de 27 de ani, Seculin a fost crescut de Fiorentina, dar nu a reuşit să se impună şi şi-a petrecut marea parte a carierei împrumutat. În 2013, a ajuns la Chievo, pentru care are doar nouă meciuri în patru ani şi jumătate, fiind rezerva lui Sorrentino.
Universitatea Craiova – SV Meppen 2-4
Au marcat: Mitriţă 24, Burlacu 77 / Puttkamer 54, Wagner 56, 57, Heerkes 80.
Craiova: Mitrovic (46 L. Popescu) – Popov (46 Datkovic), Kelic (46 R. Popa), Screciu (46 Tiago Ferreira) – Dimitrov (60 Juncu), Zlatinski (46 Mateiu 80 Mihăilă), Bic (46 V. Constantin), Bancu (46 Martic) – Bărbuţ (46 Gustavo), Mitriţă (46 Glavina), Băluţă (46 Burlacu). Antrenor: Devis Mangia.
Meppen: Domaschke – Jesgarzewski, Vidovic, Gebers, Vrzogic – Puttkammer, Leugers – Kremer, Tankulic, Granatowski – Girth. Au intrat: Kleinsorge, Wagner, Geiger, Sembolo, Heerkes, Demaj, Posipal, Hyseni. Deters, Sellere. Antrenor: Christian Neidhardt.