Charlie Hebdo : o „provocare” pentru lumea musulmană

0
372

Din Egipt în Indonezia, oficialităţi şi autorităţi religioase au condamnat recentul număr post-atentat al publicaţiei satirice Charlie Hebdo. Trasă într-un tiraj, suplimentat ulterior, de peste 3 milioane de exemplare. La Cairo, caricaturile apărute miercuri în Charlie Hebdo nu au fost preluate de nicio publicaţie. Din dorinţa evidentă a evitării unei escaladări al violenţei, influente instituţii sunnite au cerut „ignorarea” caricaturilor apărute, calificându-le „frivolitate duşmănoasă”. Dacă săptămâna trecută autorităţile egiptene au condamnat în unanimitate asasinarea jurnaliştilor francezi, miercuri, preşedintele egiptean Al Sissi a anunţat prin decret interzicerea tuturor publicaţiilor străine care ofensează religia. În Filipine circa 1500 de persoane au ieşit în stradă, la Marawi, unul din oraşele covârşitor musulmane ale arhipelagului scandând slogane contra caricaturilor. În Iran, şeful diplomaţiei de la Teheran, Mahammad Javad Zarif a cerut respect mutual convingerilor religioase. Turcia, patria tradiţiilor religioase, a fost singura ţară musulmană în care caricaturile au fost preluate. La originea acestui gest : cotidianul liberal Cumhuriyet, cunoscut pentru opoziţia faţă de preşedintele islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan.  Patru pagini din publicaţia menţionată au fost preluate din numărul nou al revistei Charlie Hebdo, tradus în turcă. În fine, în Algeria două cotidiene arabofone El Nahar şi El Chorouk au afişat la prima pagină o banderolă „Nous sommes tous Mahomet”. O replică, fără comentarii la „Je suis Charlie”. Până la urmă, libertatea de opinie nu însemană libertatea de a stigmatiza orice.