Casa de Cultură „Traian Demetrescu” se îmbracă azi în poeme eminesciene!

0
123

Pe 15 ianuarie se poartă… Eminescu! Decizia aparține Casei de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, care, astăzi, în ziua în care se împlinesc 165 de ani de la naşterea poetului, se îmbracă în poeme eminesciene. Astfel, trecătorii care vor avea drum pe strada „Traian Demetrescu” sunt rugaţi să zăbovească preţ de câteva clipe şi să citească versuri ale celui mai reprezentativ scriitor al literaturii române.

De asemenea, Ziua Naţională a Culturii va fi marcată de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” printr-o seară de lectură interactiv-senzorială, bazată pe imaginaţie şi simţuri, după poeme de Mihai Eminescu. Întâlnirea este coordonată de actriţa Daniela Ionescu şi se desfășoară astăzi, începând cu ora 17.00, în Salonul Medieval al instituției.

Punct de pornire vor fi versurile eminesciene „Citeşte cartea ce îţi cade-n mână / Şi vezi de nu-i mărgăritar hurmuzul / Ce-n mână-l ai de-acum o săptămână” („Cum negustorii din Constantinopol”, Mihai Eminescu). „Cum negustorii din Constantinopol / întind în piaţă diferite mărfuri”, după cum spune poemul, reprezentanții instituției vor întinde pe scaune poeme eminesciene. Intitulată „Citeşte poemul ce îţi cade-n mână”, manifestarea își așteptă publicul să se aşeze pe scaun, să citească poemul şi să interacţioneze creativ alături de inițiatorii evenimentului.