Mănăstirea Cârcea îşi va cinsti ocrotitorul, de praznicul Sf. Antonie cel Mare

0
383

Mănăstirea Cârcea îşi va sărbători hramul joi, 17 ianuarie, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de ÎPS Irineu, arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Mănăstirea mai poartă două hramuri: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi „Sfânta Treime”.

Sfântul locaş de cult a fost ctitorit în anul 1990 de obştea credincioşilor din localitate, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nestor Vornicescu. Deşi temelia fusese turnată în urmă cu mai bine de 40 de ani, autorităţile comuniste s-au opus ridicării aşezământului. Înălţarea bisericii s-a terminat în 1992, când a şi fost sfinţită, până în prezent fiind construite şi chiliile.

Tradiţia spune că aici, cu secole în urmă, a fost un aşezământ monahal pentru călugări. Există chiar o cruce mare din piatră, cu inscripţii chirilice, la 15 m de altarul actualei biserici. Bătrânii satului spun că, pe vremuri, luau apă din „fântâna călugărilor”, iar la 500 m sud-est de mănăstire este un deal numit „La călugări”, unde acum se află un cimitir şi o mică biserică.