Lucrările la mult aşteptatul Masterplan de apă uzată şi canal vor începe în oraşul Filiaşi cu data de 1 februarie a.c., anunţă primarul Nicolae Stăncioi. Au fost semnate contractele pentru „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în oraşul Filiaşi”, pentru execuţia staţiei de epurare şi cel de servicii, având ca obiect acordarea de asistenţă tehnică din partea proiectantului. Au mai apărut anumite probleme, unele fiind deja rezolvate zilele trecute, iar altele vor fi puse la punct vineri, 18 ianuarie a.c.
În ultima perioadă au avut loc mai multe întâlniri între reprezentanţii Companiei de Apă „Oltenia”, Primăriei Filiaşi, ai constructorului, proiectantului şi consultantului pe probleme tehnice pentru rezolvarea unor probleme apărute în implementarea Masterplanului de apă uzată şi canal. Pentru că toţi factorii implicaţi şi-au dat mâna unele dintre probleme au fost puse la punct. „Pe 9 ianuarie a.c., la sediul Companiei de Apă, am participat la o întâlnire cu reprezentanţii contructorului, ai consultantului şi diriginţii de şantier, pentru a puncta o serie întreagă de probleme cu privire la extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în oraşul Filiaşi. Se mai întâmplă să apară şi lucruri neprevăzute. Întâlnirea a fost repetată, pe 10 ianuarie a.c., de data aceasta la Primăria Filiaşi. Una dintre problemele apărute este legată de faptul că nu au fost prevăzute anumite guri de canalizare pe cele zece străzi incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Pentru că toată lumea este deschisă să rezolve orice problemă am stabilit deja o serie de detalii, rămânând ca unele neclarităţi să se rezolve în cursul acestei săptămâni, vineri”, a declarat primarul oraşului Filiaşi, Nicolae Stăncioi.
„Proiectul are o durată de implementare de 23 de luni”
Valoarea proiectului din Filiaşi este de 14 milioane, iar la 1 februarie a.c., vor începe lucrările. A fost deja stabilită locaţia pentru organizarea de şantier, şi vineri se va stabili exact care va fi contribuţia Primăriei şi a Consiliului Local Filiaşi la acest proiect. „Proiectul are o durată de implementare de 23 de luni, adică la sfârşitul anului 2014 în tot oraşul Filiaşi vom avea apă şi canalizare. Eu nu cred că ne mai poate împiedica ceva ca la începutul lunii februarie să demarăm lucrările efective la acest proiect atât de important pentru oraşul nostru. Aşa cum spuneam, avem cu toţii deschiderea necesară pentru a rezolva eventualele probleme care mai pot apărea pe parcursul lucrărilor. Am stabilit împreună cu constructorul şi reprezentanţii Companiei de Apă şi locaţia unde va fi organizat şantierul”, a mai declarat Nicolae Stăncioi.
„Fac apel la cetăţenii oraşului Filiaşi să fie înţelegători”
În acest proiect este prevăzută şi construirea unei staţii de epurare în oraşul Filiaşi, cea din prezent fiind foarte veche. În acest sens Primăria Filiaşi a achiziţionat un teren, pe care aceasta va fi construită. Primarul Nicolae Stăncioi îi roagă pe locuitorii oraşului Filiaşi să fie înţelegători cu eventualul disconfort care se va crea în timpul lucrărilor: „Staţia de epurarea este foarte veche şi era mare nevoie de alta. Primăria Filiaşi a achiziţionat deja un teren pentru extinderea acesteia. Sunt lucrări complicate, vor crea disconfort pentru populaţie, pentru că în mod clar va fi întreruptă circulaţia. În discuţiile cu constructorul, am stabilit ca perioada să fie cât mai scurtă, pentru ca deranjul să dureze cât mai puţin. Fac apel la cetăţenii oraşului Filiaşi să fie înţelegători, pentru că aceasta este situaţia. Îi rog să fie alături de noi pentru a finaliza una dintre cele mai importante probleme cu care s-a confruntat oraşul Filiaşi, adică alimentarea cu apă şi canalizare”.